2013
05.10

ferd6

               Aşadar armata română frigea micii de 1 Mai 1919 pe malul Tisei spre disperarea, în ordinea îngrijorării, a armatei maghiare, a bolşevicilor şi a Puterilor Aliate. Totuşi primii care au făcut ceva au fost ultimii. Brătianu a fost convocat de urgenţă şi i s-a cerut oprirea ofensivei şi revenirea pe graniţa stabilită de Marile Puteri. Românul nostru a acceptat doar prima cerinţă dar a refuzat retragerea.

               Pe 2 mai, Bela Kun propune pacea, recunoaşte pretenţiile teritoriale ale românilor (reamintesc, revenirea pe graniţa din ziua de azi) şi cere neamestecul în treburile interne ale Ungariei. Românii acceptă doar un armistiţiu fără nimic altceva şi încep gospodăreşte să întărească malul stîng al Tisei pentru a preîntîmpina orice surpriză neplăcută din partea ungurilor.

               Surpriza a venit rapid din partea aliaţilor lui Kun: bolşevicii. După ce dăduseră un ultimatum statului român cerînd retragerea din Basarabia, pe 10 mai au hotărât să atace Basarabia începînd prin a împrăştia manifeste comuniste. Singurii care au pus botul au fost 60 de soldaţi francezi (previzibil, nu?) în timp ce românii au fost nevoiţi să mute trupe de pe Tisa către Nistru pentru a respinge, cu succes, atacurile Armatei Roşii.

               În lunile următoare România, condusă de Regele Ferdinand a avut de făcut faţă următoarelor: ungurii au continuat să se întărească în vederea contraofensivei, bolşevicii atacau Basarabia şi Marile Puteri făceau scandal cerînd Statului nostru să se retragă. Iar toate acestea veneau după un Război Mondial extrem de greu pentru noi. Şi le-au dus pe toate după cum urmează: au continuat întărirea Tisei, au respins toate atacurile sovieticilor şi au rămas surzi la presiunile Puterilor Aliate.

               Ungurii au atacat nou formata Cehoslovacia. Pe care au bătut-o bine şi au creat Slovacia Sovietică, un stat marionetă numai bun de pus în rama comunismului ce creştea în Europa. Marile Puteri au încetat să îi mai căineze pe bieţii maghiari oropsiţi şi le-au cerut să se retragă în graniţele stabilite. Bela Kun a zis că o va face cu plăcere dar are o mică problemă cu neşte băieţi ce vorbeau o limbă latină şi care se aflau în interiorul Ungariei.

               Astfel că telefonul roşu a sunat din nou la Bucureşti iar la capătul firului neşte vorbitori de franco-engleză au cerut insistent ca România să se retragă. Ai noştri au întrebat dacă Armata Ungară va fi demobilizată şi li s-a spus că nu. Aşa că românii au închis şi n-au mai răspuns la telefon cîteva luni.

               Pe 17 iulie 1919 ungurii, de data asta mult mai bine echipaţi şi pregătiţi ca în aprilie, au început bombardarea poziţiilor Armatei Române. Pe 20 iulie au trecut Tisa şi au stabilit un cap de pod pe malul stîng. Pînă pe 26 românii şi ungurii au tot ocupat succesiv diverse localităţi pînă cînd maghiarii au fost respinşi peste Tisa.

               Pe 27 Iulie, în pofida cererilor repetate din partea Marilor Puteri, românii trec Tisa, pornesc în urmărirea armatei maghiare pe care o ajung, o înving şi pe 3 August 1919 trupele române conduse de generalul Rusescu intră în Budapesta, trec prin centru şi îşi continuă drumul în ideea de a ocupa întreaga Ungarie.

               Să ne înţelegem: nici unei puteri din  lumea asta nu-i convenea ca România să îşi DUBLEZE teritoriul în 9 ani. Şi totuşi românii au făcut-o trecînd peste părerea Licuricilor şi bazîndu-se exclusiv pe forţele proprii. Forţe pe care şi le-au întărit prin rechiziţiile făcute în Ungaria (cam 30% din tot ce avea ăia) ca despăgubiri de război, spre disperarea Aliaţilor.

               Finalul a fost rapid. Bela Kun a fugit în Austria şi de acolo la idolii lui, Sovieticii (care l-au şi executat în ’38), Antanta şi-a impus în final punctul de vedere după ce a ameninţat România ca va fi exclusă de la masa cîştigătorilor Primul Război Mondial iar la Budapesta a fost pus un guvern socialist. Iar pe 28 martie 1920 ultimele trupe române părăseau Ungaria şi se retrăgeau pe graniţa din ziua de azi.

               Şi cam aşa s-a încheiat unul dintre cele mai glorioase momente din istoria românilor. Nu pentru că a fost îndreptat împotriva ungurilor ci pentru că a fost îndreptat împotriva tuturor! O clasă politică cu sînge în vene, un popor ieşit din război dar dornic de a îşi afirma puterea şi un conducător pentru care conta mai mult Ţara decît numărul de vile.

P.S. Şi pentru că istoriei tare îi mai place să se răzbune, principala consecinţă a intervenţiei României în Ungaria a fost venirea la putere, puţin mai tîrziu, a lui Horthy. Ironic, nu?

6 comments so far

Add Your Comment
  1. Cred ca in curand vei fi in galeria marilor istorici ai tarii! pupicei si succese!

    • :) Nici pe departe. Multam.

  2. Cand am citit ‘1 mai 2019’ chiar la inceputul postarii am crezut ca urmeaza vreo previziune de-a ta, ceva. :)) Si recunosc ca suna scary continuarea, mai ales cand locuiesti in zona asta, ai copii cu cineva pe jumatate maghiar si mai ai si cosmaruri cu razboaie, mai nou. 😛

    • Hahahahahaha
      Mda… Scuze, este o mare greseala. Corectez imediat. Multam de observatie :)

  3. Fain. Habar nu aveam de episodul asta din istoria Romaniei!

    • :)