2013
05.09

ferd6

     În timp ce mass media de la noi este ocupată cu parada din Piaţa Roşie patria mea împlineşte 136 de ani de la declararea independeţei.

    Cam toţi am crescut în poveştile legate de curajul şi jertfa soldaţilor noştri care au smuls soarta ţării din mîna hapsînilor otomani, odată cu steagul verde al sultanului. În realitatea România a avut mai mult rol de furnizor de trupe auxiliare într-un război în care ruşii rupeau capul turcilor pe un front ce se întindea din Serbia pînă în Caucaz.

    Astfel că după ce noi am cucerit un oraş, cîteva sate şi o redută in limita a 30 de km de la Dunăre iar ruşii erau pe punctul să intre în Istanbul, războiul nostru de independenţă, cunoscut de restul lumii ca războiul ruso-turc din 1877-1878, s-a finalizat cu succes, România devenind independentă, pierzînd cele 3 judeţe din sudul Basarabiei dar alegîndu-se cu un teritoriu nou, cunoscut în zilele noastre ca Judeţul Tulcea şi Judeţul lui Mazăre.

   Ce este de lăudat totuşi este oportunismul de care au dat dovadă politicienii români din acea perioadă, politicieni care au apreciat corect şi la timp potenţialul licuriciului cel mare. Licurici care pe vremea aia vorbea ruseşte şi nu locuia peste Ocean.

   Dar această postare nu este dedicată zilei de 9 mai ci unuia dintre foarte puţinele momente în care România a dat dovadă de sînge în instalaţie şi a acţionat independent spre uimirea marilor puteri. Este vorba de înăbuşirea revoluţiei comuniste din Ungaria.

    Îmi plac ungurii. Îi consider un model de tenacitate şi seriozitate pentru români, accesele naţionaliste de care dau dovadă extremiştii conaţionali de-ai mei fiind la fel de jenante ca şi acelea ale extremiştilor lor. Iar ceea ce s-a întîmplat în 1919 n-are nici o legătură cu conflictele istorice dintre români şi unguri. Ci..

   După încheierea Primului Război Mondial trupele române au început să preia controlul Transilvaniei. O primă linie de demarcaţie era rîul Mureş. Între timp politicienii români au cerut insistent, şi au obţinut din partea puterilor Aliate ca să treacă Mureşul şi să stabilească o nouă graniţă pe linia Apusenilor. Astfel că în Decembrie 1918 românii intrau în Cluj iar pînă în ianuarie controlau tot teritoriul pe care îl preluaseră.

   Pe 28 februarie 1919, Puterile Aliate decid că României nu i-ar strica să îşi mai mute puţin graniţa spre Vest, cam pe unde este şi acum. Chestie pe care guvernul ungar nu o acceptă, îşi dă demisia, iar la Budapesta preia puterea un nene pe nume Bela Kun, de profesie comunist. Acesta decide că deja românii au primit prea mult şi, cu sprijinul moral al bolşevicilor şi cu cel real al maghiarilor patrioţi, în 15 aprilie 1919 atacă armata română care se afla încă prin Apuseni.

   Armata română condusă de generalii Moşoiu şi Mărdărescu se descurcă onorabil spre excelent. Respinge atacurile, pleacă în ofensivă şi pe 20 aprilie ajunge la noua limită de demarcaţie.

   Iar de aici începe perioada de glorie a României. În pofida nemulţumirii vădite a Marilor Puteri armata română îl bate mai departe pe nea Bela Kun, avansează şi pe 1 mai 1919 stabileşte de la sine putere o nouă graniţă pe Tisa. Moment în care Puterile Aliate încep să înroşească telefoanele în ideea de a-i împiedica pe neascultătorii români să traverseze Tisa. Nu de alta, dar nimănui nu-i convenea ca Imperiul Austro Ungar să fie înlocuit de România Mare, Mai Mare, Cea Mai mare.

Pentru că deja postarea devine prea mare voi continua mîine.

No Comment.

Add Your Comment