2013
06.16

Veşnicia a murit la sat

ezerov4

Primul o văzu Ion. Se opri din încărcatul lemnelor şi rămase cu gura căscată, privind-o tîmp. Cu ochii la ea îi dădu un brînci lui Gheorghe:

–        Bă Gheo, ce-i asta?

Georghe îşi ridică privirea, făcu doi paşi în spate şi rămase cu ochii holbaţi spre înaltul cerului

–        Mă, drăcia dracu’…

Calul de la căruţă necheză scurt scuturîndu-şi capul pentru a încerca să se elibereze din hamul strîns brusc de Gheorghe care, năucit de privelişte, uită să îi dea drumul.

–        O fi de la radiaţii? glăsui Ion

–        N-are cum, că dacă era radiaţii ne cădea părul mai întîi, răspunse Gheo care făcuse armata la „arma chimică”. Da’ poate o fi o bombă de aia, cu neutroni, că alea te omoară fără să îţi mai cadă păru.

Văzînd că nu îl ajută cu nimic scuturatul din cap calul făcu cîţiva paşi în spate, cu tot cu căruţă. Mişcarea avu efectul scontat aşa că fornăi scurt, mulţumit pe moment de faptul că zăbala nu îl mai apăsa. Mai mult, putea să îşi aplece capul spre marginea drumului, aşa că începu să pască, nepăsător la uimirea celor doi.

–        Şi dacă e bombă de asta nouă, cam cît mai avem?

–        Dracu’ ştie? Că nici măcar dom’ căpitan nu văzuse vreuna ca să ne spună. De fapt, nici nu ştiu dacă există de-adevăratelea, da’ ei spuneau că ar fi.

–        Păi, şi noi ce facem acum?

Gheorghe îşi coborî privirea şi văzu calul care începea să tragă căruţa aproape goală spre marginea drumului

–        Huoooo, fi-r-ai al dracului! ’napoi, boală!

–        Lasă-l mă Gheo, că e suflet şi el..

–        Las’ pe mă-sa, nu vezi c-o răstoarnă?

–        Hai mă, ce naiba? Noi murim aici şi ţie îţi arde de căruţă? Mai bine dă-i drumul, că poate ăsta scapă.

Gheorghe îl măsură pe Ion din cap pînă în picioare cu dispreţ şi continuă să tragă de hăţuri. Celălalt îl privi tăcut cum se lupta cu calul ce nu vroia să se lase dus de lîngă iarba fragedă.

–        Hai, nu mai căsca gura! Pune mîna şi încarcă mai departe, că n-avem timp de stat.

–        Ce ai mă? Vine sfărşitul lumii şi ţie îţi arde de lemne?

–        Şi ce ai vrea mă să fac? spuse cu obidă Gheorghe..

Ion încercă să spună ceva dar îşi înghiţi cuvintele şi ridică din nou privirea.

Pe boltă, luminile se unduiau în continuare amestecînd culori pe care el le vedea pentru prima oara. De frumoasă era frumoasă.. măcar atît…

O mai privi preţ de un minut şi apoi se întoarse la grămada de lemne din care Gheo deja reîncepuse să încarce căruţa.

1 comment so far

Add Your Comment
  1. Etapele operei epice le stii ,Dane!(oare cine e primul care te-a invatat?)Incepi cu punctul culminant dar cel mai mult imi place titlul,e potrivit si haios.De personaje ,ce sa mai zic,Ion si Gheorghe sunt de coma mai ceva ca Bula…”da-i inainte cu tupeu”ca merge…