2013
06.12

pret piine

               Cu oarece luni în urmă guvernul anunţa, cu din ce în ce mai juma’ de gură, că va reduce TVA-ul pentru pîine la 9%. Măsura era anunţată la presiunea marilor producători, grupaţi în Rompan şi Anamob şi salutară pentru industria de profil. Cum s-a ajuns aici? Păi…

               În perioada 1989-1992 piaţa pîinii era dominată de marii producători. Împărţiţi de pe vremea împuşcatului pe judeţe sau sectoare în cazul Bucureştiului, cu reţele de magazine proprii şi parcuri logistice, nici capul nu-i durea. Banii curgeau din cer iar conducerile întreprinderilor aproape de stat făceau avere personală pentru că aşa se face în capitalismul sălbatic. Mai exista şi subvenţie de la Stat (care condiţiona preţul de vînzare) aşa că nimănui nu-i păsa de buna gestionare. Banu’ venea. Producători independenţi? Canci!

               Prin 1992 statul a început să reducă subvenţia. Au murit primii mari producători. Şefii au rămas cu banii, desigur. Apar producătorii independenţi.

În 1993 se bagă TVA-ul în România, inclusiv la pîine, astfel că în următorii 10 ani mor MAJORITATEA marilor producători şi explodează numărul micilor brutării. Care mănîncă evaziune pe pîine.

Ce face Statul împotriva evaziunii? Mai nimic, din două motive: corupţia endemică la nivel de inspectori fiscali şi teama faţă de creşterea preţului la pîine la nivel guvernamental.

Cum ce creştere? Păi dacă vă uitaţi pe indicele de creştere de preţuri al produselor în România după Revoluţie veţi vedea că pîinea a crescut cel mai puţin. Ca să vă faceţi o idee, pînă şi salariile au crescut de 3 ori mai mult decît a crescut preţul pîinii. Cum este posibil? Exact, evaziune masivă pe tot lanţul. Nu TVA, nu taxe pe salarii, nu cheltuieli cu dezvoltare, nu investiţii, nu control al calităţii (nici n-ar prea fi nevoie la pîine) şi salarizare mizeră a personalului. În plus, majoritatea clienţilor (adică buticarii) nu vor facturi pentru că şi ei fac aceleaşi lucruri.

În felul ăsta preţul pîinii a rămas jos, TOATE guvernele postedecembriste făcînd protecţie socială pe neîncasarea banilor din taxe, pe banii producătorilor şi a agricultorilor. Pentru că, să nu uităm, mult timp preţul grîului la noi a fost bătaie de joc. Iar independenţii au prosperat. Au apărut foarte mulţi, au dat faliment cei mai mulţi dar au rămas destui. De exemplu, prin 2006, în Bucureşti şi Ilfov existau peste 170 de producători de pîine. În ’89 erau fo’ 12.

Iar TVA-ul a sucombat la rîndu-i deoarece în perioada cea mai neagră a fiscalităţii (2004-2006) nivelul evaziunii pentru pîinea proaspătă atingea 70%. Situaţia a început să se mai îmbunătăţească odată cu apariţia hypermarketurilor, care au forţat producătorii să factureze dar trendul s-a inversat extrem de rapid în 2010-2011 cînd evaziunea a raportat noi cifre record la hectar.

Una din modalităţile prin care micii producători reuşeau să ţină preţul jos era şi reducerea gramajului. Astfel că dacă în 1989 gramajul unei pîini era de 400 g, în 2010 aveam între 260 şi 300 g pentru o pîine, în unele zone ale ţării ajungînd chiar şi la 200 g. Marii producători nu au reuşit să ţină pasul cu aceste reduceri din motive tehnologice dar au fost extrem de deranjaţi de acest lucru astfel că, în 2011, lobby-ul lor a produs un Ordin ce limita la 300 gramajul minim al unei pîini. Ceea ce a fost o veste foarte proastă pentru TVA. De ce s-a întîmplat asta voi scrie mîine cînd vom trece şi la cifre.

3 comments so far

Add Your Comment
  1. h3h3, s a vindut si la 180 de grame

    • Nu mai eram sigur de 180. Iesea de-un sandvis?

  2. How much is a First Class stamp? cost of voltaren The United States has pressed Indonesia to relax the rules,which it says will hamper efforts of tech giants such as AppleInc to expand into one of the world’s last big marketswhere use of smartphones has yet to truly take off.