2013
05.28

Cîntec pentru prieten

Parazitii (3)

               Întotdeauna am avut porniri autodistructive. Există momente în viaţa mea în care, absolut inexplicabil pentru cei din jurul meu, am luat decizii prin care am şters cam tot ce am făcut pînă atunci şi am luat-o de la aproape zero. Şi de fiecare dată am revenit pentru că am avut în jurul meu prieteni. Nu ştiu la alţii cum e dar pe mine viaţa m-a binecuvîntat cu nişte oameni care m-au înţeles şi m-au susţinut necondiţionat mult peste puterea mea de înţelegere.

                Acum mulţi ani Codrin, George  şi cu mine am ajuns angajaţi la o firmă mare de la noi. Iniţial am fost pe poziţii egale (destul de sus în organizaţie) dar după cîteva luni apăruse o poziţie superioară disponibilă. Doar una, iar noi eram 3. Nedespărţiţi, tot timpul puşi pe glume dar eficienţi, pînă şi şefului companiei îi era greu să aleagă. Aşa că a făcut ceva rar la noi: ne-a pus pe noi să alegem.

                Iar noi am găsit imediat soluţia: am tras la sorţi. Codrin a ajuns şeful nostru iar diferenţa de salariu am împărţit-o între noi. Sună ciudat în lumea de azi? Desigur, dar noi întotdeauna am funcţionat altfel atunci cînd a fost vorba de noi.

                A trecut un an şi eu am marcat un nou episod de radiere a trecutului hotărînd că e momentul potrivit să plec din Bucureşti şi să o iau de la capăt pe o poziţie inferioară în cadrul aceleaşi firme. Nimeni de la servici nu m-a înţeles cu doua excepţii: Codrea şi cu George. M-au ascultat, au înţeles că eu eram hotărît să renunţ la viaţa de capitalist, m-au ajutat să îmi fac bagajele, m-au dus la noul meu loc de muncă, m-au pupat pe creştet şi ne-am mai văzut doar o dată la cîteva luni. Iar eu mi-am luat existenţa de la capăt.

                După un an, absolut previzibil, m-am întors. Fără nici un ban în buzunar, fără să am unde stau şi fără nici un plan de viitor, atît de eu. Codrea şi cu George m-au întrebat ce am de gînd să fac mai departe. Le-am spus că nu am idee dar că, în primul rînd, trebuie să mă ia în gazdă eu fiind oarecum homeless. M-au întrebat de ce nu închiriez ceva. Răspunsul era evident pentru mine: nu aveam bani să plătesc avansul.

                Şi atunci ei s-au uitat unul la altul şi nu voi uita niciodată ce mi-a zis Codrea:  “Bă boule, tu crezi că noi am crezut vreun moment că tu vei rămîne acolo definitiv? Mare prost mai eşti, bă! Uite, cît ai fost tu plecat, noi ţi-am păstrat  diferenţa de salariu, chiar dacă tu spuneai ca prostu’ că nu te mai întorci. Ia de aici, ai bani să-ţi inchiriezi ce vrei.”

                Atunci am înţeles că viaţa m-a blagoslovit  cu prieteni atît de buni încît au fost lîngă mine nu numai cînd mi-a fost greu ci şi atunci cînd eu credeam că mi-e bine iar ei, văzînd mai departe decît înceata mea minte, au prevăzut că îmi va fi greu şi s-au pregătit. Pentru mine.

                Cît de norocos pot să fiu?!

Yeap, ne e dor de tine. La mulţi ani, bă Codreo!

6 comments so far

Add Your Comment
  1. La multi ani, Codrin.

  2. La multi ani sa-l puteti pomeni in gandurile voastr!

  3. La multi Codrea! Mi-e cam dor de tine mah!

    Dane…multam ca mi-ai adus aminte de povestea asta. Cumva uitasem…

  4. La multi ani Codrine!

  5. Oriunde te-ai afla …”La multi ani Codrin Ardeleanu!”Si mie imi este un pic dor de tine….hai bine,un pic mai mult.

  6. La mulți ani !