2013
05.27

ezerov4

Un tip de-l ştiu a ajuns primar într-o comună dintr-un judeţ limitrof Ilfovului. Înainte de a candida mi-a spus ce simplu îi va fi, cît de bine îi va fi şi cum o să devină pui de baron local.

L-am vizitat zilele trecute la noul loc de muncă. L-am găsit la birou, prăbuşit pe scaun, cu 2 telefoane mobile pe masă care sunau tot timpul şi la care deja nu mai răspundea iar pe uşa birolui era un dute-vino continuu. L-am întrebat cum merge şi a început să îmi povestească. Am plecat rîzînd în hohote.

Visele lui de mărire au început să se blureze serios a treia zi după înscăunare. Mai exact a treia seară, cînd a fost sunat să i se reclame dispariţia unei vaci. Un alegător cătrănit foc şi băut suficient a început să îi dezvăluie ce ar merita mama omului meu pentru că i s-a pierdut vaca. Iniţial primarul a crezut că e la camera ascunsă şi a încercat să afle ce are el cu respectiva pierdere. Înre a patra şi a cincea înjurătura a aflat că văcarul satului era numit de primar. Că fusese numit de vechiul primar era un detaliu de care alegătorul nu stătea să mai ţină seama. În final s-au înijurat reciproc iar cunoştinţa mea a renunţat să mai răspundă la telefoanele pe care nu le ştia.

Între timp, săpînd în Primărie a descoperit că totul este varză în actele cadastrale (care erau cvasiabsente) în timp ce cererile de retrocedare curgeau valuri-valuri. Cireaşa de pe tort a fost un titlu de proprietate cu care a venit un nene (mi-a arătat o copie după resepctivul titlu că era pra tare faza). Titlul era eliberat de Prefectura Judeţului avînd toate ştampilele şi semnăturile necesare (inclusiv cea a prefectului) şi avea pe el DOAR numele proprietarului. La suprafeţe… domnul cu mila. Cît vroia ăla, atîta punea. Şi mai ales, UNDE vroia muşchiul lui. Cum ar veni, norocosul tocmai cîştigase un titlu de proprietate în alb la loteria terenurilor.

 La două săptămîni de la înscăunare s-a trezit în birou cu o alegătoare fidelă care a venit să îi reclame o problemă de viaţă şi moarte: mama ei a împrumutat o raţă unei vecine ca să clocească cu “uium” în boboci. Între timp mă-sa murise iar vecina nu mai vroia să dea nici bobocii dar nici raţa. Aşa că Agripina noastră a trecut la fapte şi printr-o acţiune de comando şi-a recuperat raţa. Numai că dobitocul se pare că dobîndise sindromul Stockolm şi de bună voie şi nesilit de nimeni a fugit înapoi, la mîncare mai bună şi boboci proprii.

Eh, acum femeia vroia ca primarul să îi recupereze raţa rapid că o bănuia pe vecină c-ar putea-o face pe varză, numai ca să-i facă în ciudă. Aşa că primarul a luat poliţaiul satulu şi s-a înfiinţat la sechestratoare. Negocierile au fost scurte, cererea lor primind un NU hotărît. Aşa că au trecut la rugăminţi. NU-ul s-a accentuat, acuzata invocînd relele tratamente aplicate animalelor de către petentă. În final primarul a ajuns la argumentul suprem: a oferit un milion de lei pe raţă, numai ca să rezolve problema. N-a ţinut. Se pare că raţa devenise de nepreţuit. S-a lăsat bătut şi a plecat lăsînd poliţaiul să calmeze spiritele (încinse de căldură şi cîteva pahare de ţuică). După 3 ore şeful de post i-a raportat că problema a foste rezolvată, raţa întorcîndu-se la stăpînul de drept.

A doua zi dimineaţă, cînd a ajuns la birou, a găsit-o pe acuzata zilei anterioare aşteptîndu-l. Normal, venise după milion. Obiecţiile lui cum că oferta căzuse n-au ţinut şi a fost nevoit să îi dea banii. Dar nu înainte de a pune-o pe aia să îi jure că nu va mai spune la nimeni, pentru că nu vroia să devină sponsorul satului în problema animalelor furate. Femeia i-a jurat solemn pe viaţa copiilor ei că nu se va afla nimic.

Seara tot satul ştia că Primarul a cumpărat o raţă cu 1 milion de lei.

4 comments so far

Add Your Comment
  1. Si acum stie tot Internetul… :)

    • La mine internetul e mic.

  2. De unde e primarele asta? Ca si lu’ tata i-a disparut cainele. Pe asta cine il plateste? 😀

    • Dacă nu te-ai mutat în cartierul chinezesc poţi să pui anunţuri pe stîlpi.