2013
05.16

diesel_be_stupid_campaign_40.jpeg

Există ziare, filme, politicieni sau reclame pentru proşti. Toate se caracterizează prin faptul că trebuie să nu îţi pună mintea la contribuţie, să spună tîmpenii şi să se vîndă în cantităţi mari. E relativ simplu să le ignori şi facil să rîzi de ele.

Eu, în general, le ignor. Da’ pentru că am obiceiul ca în maşină să mai ascult în pauzele de Sport FM (cea mai bună muzică pentru mine) şi Realitatea FM, nu încetez să mă minunez de cît de proşti sînt unii şi cît de bine le merge. Azi vorbim doar de reclame.

Toată lumea ştie deja că dacă n-ai fluturi în stomac de la Dry Cooker sau dacă n-ai măcar 130 de kile nu poţi face reclamă la tigăi. Eventual să împingi penibilul pînă la limita rezistenţei de rupere a neuronilor şi să te dai mare gospodină între al patrulea şi al cincilea divorţ.

Aşa cum o mare parte a populaţiei cu, din păcate, drept de vot a apreciat faptul că o anonimă pensionară şi-a descoperit menirea în viaţă la vederea unei maşini de cusut. E clar că pînă acum a trăit degeaba dar nu înţeleg de ce a mai făcut şi pagubă la mîncare atîţia ani.

Dar ce m-a rupt ultima oară este reclama la o cremă cu extract de melc. Sar peste idioţenia denumirii şi mă îndrept cu repeziciune spre inteligenţa regizorală şi lipsa crasă a oricărei noţiuni de zoologie pe care o afişează mîndră una dintre protagoniste care declară “melcul este un animal micuţ, cu picioare micuţe şi care calcă ridurile netezindu-le”.

Păi bine fă! Dacă tu eşti convinsă că prin călcare scapi de riduri de ce dracu’ nu-ţi iei cremă cu extract de buldoexcavator, că ăla calcă mai tare! Sau dacă eşti aşa de proastă încît să mai crezi la 45 de ani că melcul are picioare de ce nu te întrebi de ce rîde lumea de el că e lent iar de tine că eşti cretină? Iar dacă tu crezi că pielea de pe faţa ta are ceva în comun cu calcarul de pe cochilia melcului de ce nu te duci acasă, te încui pe dinăuntru şi mori?

Iar ălora care scriu textele pentru porcăriile astea nu le pot dori decît să aibă profesori ai copiilor lor doar persoane care le cred balivernele. Şi, desigur, le cumpără produsele. Pentru că prostia se plăteşte.

Bine.

2 comments so far

Add Your Comment
  1. NU stiam ca exista si extract de melc !!! Pe bune ?!! Cred ca melcii aia sufera ingrozitor pana li se extrage “extractul” , eu cel putin numai cand ma gadesc la extractia mea de masea se minte si ma trec fiorii.
    Apropo se stie ca o metoda sigura pentru verificarea incetarii cresterii oaselor la oameni este aparitia maselelor “de minte”. Prin analogie cam care ar putea fi metoda sigura de verificare daca in interiorul cochiliei se afla un “melc cenusiu si cret” sau doar unul cret?

    • Nu ştiu cum verifică la melci dar ştiu că procesul de extracţie este nasol. Am văzut cum făceau la ştrumfi.