2013
06.21

De week-end

trader

Introducere

Acum fo’ doo săptămîni m-am minunat pe peretele Roxalindei de păţania unui obosit slujbaş de bancă ce şi-a adăstat osul frontal pe cifra 2 a tastaturii, de a umplut un client de bucurie şi +200 mil de euro. Mă rog, bucuria a dispărut rapid, odată cu banii ce i-a luat banca înapoi pentru că, nu-i aşa?, dreptatea învinge întotdeauna.

Asta mi-a adus aminte de o chestie asemănătoare petrecută prin 2009 şi care sună cam aşa.

Cuprins

Mamăăăăăăă, cîtă băuturăăăă!! Şi confetti! Şi beteală! Şi alt pahar! Şi vine taxiul! Şi mă sui eu pe mine în el! Şi se deschide altă sticlă! Pe care o beau! Singur şi pe toată! Şi am ajuns acasă! Şi e timpul să beau ceva! Şi să deschid calculatorul! Să bem şi să facem trading! Să sărbătorim! Să curgă vinul! Şi votca! Şi petrolul! Da! DA! Mai mult petrol! Cumpărăm tot! Să curgă banii! Să vină petrolierul ACUM! SĂ CUMPĂRĂM TOT ACUM! Să cumpărăm….. toooot…. aaacum… Să…. cumpă….

răm….

a…. cum

to…..

Încheiere

               În noaptea de 29 iuni 2009, Stephen Perkins, angajatul unei firme de trading, fiind beat cui după 2 zile de benchetuit, a ajuns acasă pe la 1 noaptea şi s-a gîndit că cel mai reuşit final de petrecere ar fi plasarea unor ordine de cumpărare pentru 7 milioane de barili în valoare de 520 de milioane de dolari, reuşind ca, timp de două ore jumate’ să tranzacţioneze 70% din totalul petrolului din piaţa mondială în acest interval şi crescînd preţul petrolului cu 1,5 dolari pe baril în două ore, creştere asociată de obicei unor evenimente geopolitice catastrofale.

               Spre deosebire de cazul cu banca, ordinele de vînzare nu pot oprite, rezultatul fiind cea mai scumpă beţie din istorie.

2013
06.16

Veşnicia a murit la sat

ezerov4

Primul o văzu Ion. Se opri din încărcatul lemnelor şi rămase cu gura căscată, privind-o tîmp. Cu ochii la ea îi dădu un brînci lui Gheorghe:

–        Bă Gheo, ce-i asta?

Georghe îşi ridică privirea, făcu doi paşi în spate şi rămase cu ochii holbaţi spre înaltul cerului

–        Mă, drăcia dracu’…

Calul de la căruţă necheză scurt scuturîndu-şi capul pentru a încerca să se elibereze din hamul strîns brusc de Gheorghe care, năucit de privelişte, uită să îi dea drumul.

–        O fi de la radiaţii? glăsui Ion

–        N-are cum, că dacă era radiaţii ne cădea părul mai întîi, răspunse Gheo care făcuse armata la „arma chimică”. Da’ poate o fi o bombă de aia, cu neutroni, că alea te omoară fără să îţi mai cadă păru.

Văzînd că nu îl ajută cu nimic scuturatul din cap calul făcu cîţiva paşi în spate, cu tot cu căruţă. Mişcarea avu efectul scontat aşa că fornăi scurt, mulţumit pe moment de faptul că zăbala nu îl mai apăsa. Mai mult, putea să îşi aplece capul spre marginea drumului, aşa că începu să pască, nepăsător la uimirea celor doi.

–        Şi dacă e bombă de asta nouă, cam cît mai avem?

–        Dracu’ ştie? Că nici măcar dom’ căpitan nu văzuse vreuna ca să ne spună. De fapt, nici nu ştiu dacă există de-adevăratelea, da’ ei spuneau că ar fi.

–        Păi, şi noi ce facem acum?

Gheorghe îşi coborî privirea şi văzu calul care începea să tragă căruţa aproape goală spre marginea drumului

–        Huoooo, fi-r-ai al dracului! ’napoi, boală!

–        Lasă-l mă Gheo, că e suflet şi el..

–        Las’ pe mă-sa, nu vezi c-o răstoarnă?

–        Hai mă, ce naiba? Noi murim aici şi ţie îţi arde de căruţă? Mai bine dă-i drumul, că poate ăsta scapă.

Gheorghe îl măsură pe Ion din cap pînă în picioare cu dispreţ şi continuă să tragă de hăţuri. Celălalt îl privi tăcut cum se lupta cu calul ce nu vroia să se lase dus de lîngă iarba fragedă.

–        Hai, nu mai căsca gura! Pune mîna şi încarcă mai departe, că n-avem timp de stat.

–        Ce ai mă? Vine sfărşitul lumii şi ţie îţi arde de lemne?

–        Şi ce ai vrea mă să fac? spuse cu obidă Gheorghe..

Ion încercă să spună ceva dar îşi înghiţi cuvintele şi ridică din nou privirea.

Pe boltă, luminile se unduiau în continuare amestecînd culori pe care el le vedea pentru prima oara. De frumoasă era frumoasă.. măcar atît…

O mai privi preţ de un minut şi apoi se întoarse la grămada de lemne din care Gheo deja reîncepuse să încarce căruţa.

2013
06.13

pret piine

               Evaziunea este neuniform răspîndită, avînd cîteva reguli bazate pe o logică uşor de înţeles pentru cei din domeniu. Astfel, ea este cu atît mai mare cu cît punctul de vînzare este mai mic (de la evaziune 0 în hypermarketuri pînă la 100% la chioşcul afacere de familie), este diferenţiată urban/rural (la oraş mai mică, în rural se duce spre 100%), termenul de valabilitate al produsului (cu cît e mai mic termenul de valabilitate, cu atît creşte nivelul evaziunii de aceea pîinea proaspătă este vîndută îndeobşte fără acte)  şi este influenţată de tipul proprietarului producătorului de pîine (fabricile foarte mari nu practică evaziunea, brutăria primarului din Cuca Măcăii de Sus n-a dat niciodată factură deoarece controalele o ocolesc).

               Cît ştie Statul din asta? Păi, cam tot. Ce face pentru a opri evaziunea în afara declaraţiilor belicoase? Mai nimic.

               Un scurt exemplu: există o lege care spune că mijloacele de transport folosite la transportul pîinii fără acte se confiscă. Acum 3 ani, într-un week-end, a existat o operaţiune vastă de identificare a acestor maşini. Timp de 2 zile în Iaşi au fost confiscate 10 maşini iar în Bucureşti (nivel de evaziune 60%) s-au confiscat 0. Eh, cam ăsta este nivelul real, nu cel declarat, de control.

               Ieri rămăsesem la obligatoria mărire de gramaj. A fost făcută la insistenţele marilor producători care au o singură armă în lupta celor mai mici şi care lucrează la negru: cantitatea. Nu intru în amănunte dar, în general, poţi rămîne profitabil dacă ai rulaj mare. Efectul a fost nasol pentru Bugetul ţării mele deoarece lupta din piaţă a făcut ca preţul produsului să nu se mişte în sus odată cu creşterea greutăţii bucăţii de pîine, preţul pe kg a scăzut iar TVA-ul aferent a scăzut şi el. Mai simplu, familia care înainte cumpăra 4 pîini cu 1 leu bucata a mai cumpărat doar 3 cu acelaşi preţ.

               Dar cine şi-a mai luat-o peste bot în urma acestei măsuri, în afară de Buget? Normal. TOŢI producătorii de pîine. Cine a tras foloase? Cumpărătorul. Şi mai cine?

Guvernul.

               Piaţa neagră are o caracteristică principală: preţul redus. Cu cît piaţa neagră este mai mare, cu atît preţul este mai mic. Preţ mic la pîine înseamnă o mare bătaie de cap în minus pentru orice partid aflat la putere aşa că îşi merită costul. De aia nimeni nu face, de fapt, nimic.

               Reducerea TVA-ului nu va rezolva nici o brînză. Nu va reduce preţuri, nu va reduce evaziunea. Cît timp punctul de vînzare nu vrea acte pe marfă, cît timp în România se realizează un produs în cantităţi foarte mari (pîine proaspătă) care are durata de viaţă de 6 ore, nici dracu’ nu-l va putea controla. Da, reducerea TVA-ului va ajuta marii producători în lupta cu piaţa neagră, dar nu va rezolva problema fundamentală: moartea unei industrii. Şi va da o gaură în Buget mult mai mare decît cea spusă de Guvern. Cam de 3 ori mai mare decît ce a spus păcăliciul de Daniel Constantin.

                După 2009 producătorii de grîu din România s-au globalizat. Adică şi-au adus preţurile la nivelul burselor de mărfuri din Vest. Materia primă pentru panificaţie s-a scumpit în intervalul 2009 – 2013 cam cu 200%. Preţul la pîine a crescut cu 40%.

               În acest moment raportul de preţ între materia primă de bază (grîu) şi produsul finit (pîine) a ajuns la 1:3. Ca să vă faceţi o idee, dacă am face acelaşi raport la apa minerală, ar trebui să cumpăraţi sticla de apă de 2 l cu 0,8 RON, în loc de peste 2,5 RON. Sau, dacă am aplica acelaşi raport la maşini, ar trebui să cumpăraţi un Mercedes cu 12.000 de euro în loc de 45.000. Sau un Iphone cu circa 20 euro în loc de 500. Eh, cam ăsta este dezastrul în care se mişcă această industrie.

               Nu investiţii, nu dezvoltare, nu servicii conexe. Doar mari producători care închid (Dobrogea SA a intrat în insolvenţă anul ăsta) sau care se retrag de pe piaţa pîinii proaspete şi se mută pe alte produse (gîndiţi-vă la compania Coca Cola care ar renunţa la băutura cu acelaşi nume pentru că nu mai rentează şi ar face doar Fanta; în cît timp ar închide?) şi mici producători care nu plătesc nici un fel de taxe (costuri cu 40% mai mici) ce acaparează piaţa dar care gîfîie şi ei din ce în ce mai tare din cauza preţurilor foarte mici de vînzare.

               De aceea industria de panificaţie din România este SINGURA industrie majoră fără jucători străini din acelaşi domeniu (există două excepţii: unul a dat faliment iar celălalt are mari probleme)

               Bine, bine, veţi spune, dar cui foloseşte asta pînă la urmă? În afară de Putere, cine mai profită de asta? Şi aici vine partea de care nimeni nu vorbeşte. Nici o televiziune, nici un ziar, nici un post de radio nu vă va spune adevărul:

               Cei care profită de această situaţie sîntem noi. Noi toţi. Toţi românii plătesc un preţ mult prea mic pentru cel mai consumat produs din ţară. Chiar dacă cereţi bon fiscal, chiar dacă nu vă interesează, chiar dacă staţi la oraş sau la sat tot aia e. Plătim mult prea puţin. Asta s-a întîmplat în ultimii 23 de ani pentru că asta a fost de fapt adevărata politică de Stat. Pentru acelaşi preţ al grîului, în Vest preţul pîinii este de 3 ori mai mare. De aia ăia nu vin la noi. Pentru că aici populaţia profită masiv de închiderea ochilor guvernanţilor.

               De aia preţul pîinii nu este mainstream. Pentru că dacă ar fi, dacă Guvernul ar opri evaziunea (şi credeţi-mă pe cuvînt că i-ar fi extrem de simplu), toate televiziunile ar titra cu litere mari: „De mîine, pîinea se scumpeşte cu 40%”.

               Iar Puterea niciodată nu a iubit anticipatele.

2013
06.12

pret piine

               Cu oarece luni în urmă guvernul anunţa, cu din ce în ce mai juma’ de gură, că va reduce TVA-ul pentru pîine la 9%. Măsura era anunţată la presiunea marilor producători, grupaţi în Rompan şi Anamob şi salutară pentru industria de profil. Cum s-a ajuns aici? Păi…

               În perioada 1989-1992 piaţa pîinii era dominată de marii producători. Împărţiţi de pe vremea împuşcatului pe judeţe sau sectoare în cazul Bucureştiului, cu reţele de magazine proprii şi parcuri logistice, nici capul nu-i durea. Banii curgeau din cer iar conducerile întreprinderilor aproape de stat făceau avere personală pentru că aşa se face în capitalismul sălbatic. Mai exista şi subvenţie de la Stat (care condiţiona preţul de vînzare) aşa că nimănui nu-i păsa de buna gestionare. Banu’ venea. Producători independenţi? Canci!

               Prin 1992 statul a început să reducă subvenţia. Au murit primii mari producători. Şefii au rămas cu banii, desigur. Apar producătorii independenţi.

În 1993 se bagă TVA-ul în România, inclusiv la pîine, astfel că în următorii 10 ani mor MAJORITATEA marilor producători şi explodează numărul micilor brutării. Care mănîncă evaziune pe pîine.

Ce face Statul împotriva evaziunii? Mai nimic, din două motive: corupţia endemică la nivel de inspectori fiscali şi teama faţă de creşterea preţului la pîine la nivel guvernamental.

Cum ce creştere? Păi dacă vă uitaţi pe indicele de creştere de preţuri al produselor în România după Revoluţie veţi vedea că pîinea a crescut cel mai puţin. Ca să vă faceţi o idee, pînă şi salariile au crescut de 3 ori mai mult decît a crescut preţul pîinii. Cum este posibil? Exact, evaziune masivă pe tot lanţul. Nu TVA, nu taxe pe salarii, nu cheltuieli cu dezvoltare, nu investiţii, nu control al calităţii (nici n-ar prea fi nevoie la pîine) şi salarizare mizeră a personalului. În plus, majoritatea clienţilor (adică buticarii) nu vor facturi pentru că şi ei fac aceleaşi lucruri.

În felul ăsta preţul pîinii a rămas jos, TOATE guvernele postedecembriste făcînd protecţie socială pe neîncasarea banilor din taxe, pe banii producătorilor şi a agricultorilor. Pentru că, să nu uităm, mult timp preţul grîului la noi a fost bătaie de joc. Iar independenţii au prosperat. Au apărut foarte mulţi, au dat faliment cei mai mulţi dar au rămas destui. De exemplu, prin 2006, în Bucureşti şi Ilfov existau peste 170 de producători de pîine. În ’89 erau fo’ 12.

Iar TVA-ul a sucombat la rîndu-i deoarece în perioada cea mai neagră a fiscalităţii (2004-2006) nivelul evaziunii pentru pîinea proaspătă atingea 70%. Situaţia a început să se mai îmbunătăţească odată cu apariţia hypermarketurilor, care au forţat producătorii să factureze dar trendul s-a inversat extrem de rapid în 2010-2011 cînd evaziunea a raportat noi cifre record la hectar.

Una din modalităţile prin care micii producători reuşeau să ţină preţul jos era şi reducerea gramajului. Astfel că dacă în 1989 gramajul unei pîini era de 400 g, în 2010 aveam între 260 şi 300 g pentru o pîine, în unele zone ale ţării ajungînd chiar şi la 200 g. Marii producători nu au reuşit să ţină pasul cu aceste reduceri din motive tehnologice dar au fost extrem de deranjaţi de acest lucru astfel că, în 2011, lobby-ul lor a produs un Ordin ce limita la 300 gramajul minim al unei pîini. Ceea ce a fost o veste foarte proastă pentru TVA. De ce s-a întîmplat asta voi scrie mîine cînd vom trece şi la cifre.

2013
06.06

Azi IO are aritmetică

asigurari

               De ceva timp mă asaltează vizual şi sonor un nene cu o voce cavernoasă ce face reclamă unei firme de pensii private. Firma respectivă ne bagă-n bot niscaiva grafice şi ne anunţă că sfîrşitul ni-i aproape dacă nu ne băgăm la pensia lor pentru că, demonstrat ştiinţific de ei, în 2050 un salariat va susţine 9 pensionari aşa că vai ş-amar de bătrînii de la mijlocul secolului nostru. N-o să aibă cine să le plătească pensiile aşa că nema bani, nema fericire, nema viaţă, caput, koneţ filma.

               Cît de real este scenariul? Din punctul meu de vedere, la fel de real ca şi cel din Harry Potter. Pentru că nenii de la asigurări se bazează pe iuţeala de mînă şi jocul de lumini scoţînd din pălărie numa’ ce vor ei să scoată: adevărul statistic.

               Ştiţi cum e: dacă vrei să demonstrezi ceva de nedemonstrat ai tot timpul la îndemînă statistica. Biata de ea, e o formă de apreciere foarte bună da’ care a ajuns cocotă din cauza celor care au întins-o pe unde au vrut pentru că statistică şi computerele funcţionează după acelaşi principiu: CICO. Adică căcat introduci, căcat obţii. Şi acu’ să trecem la cifre.

               În 2010 aveam 4.300.000 de angajaţi şi 5.600.000 de pensionari. Raportul este de 1:1,3. Populaţie activă de 10 milioane, sîntem 19 milioane rezultă cam încă 4 milioane de copchii.

       Eh, de aici nenii de la asigurări iau statistica de mînă, o bagă în camera din fund şi o iau la întrebări de genul: „Cum evoluează numărul naşterilor?”. „Scade” răspunde Statistica sinceră. „Dar numărul deceselor?” insistă amploiaţii. „Creşte” glăsuieşte şi Statistica. Aici asiguratorii se privesc pe sub sprîncene rînjind, pregătind întrebarea decisivă „Şi ce se va întîmpla cu populaţia României pe grupe de vîrstă în 2050?”. Statistica face nişte calcule în minte, se îngălbeneşte la faţă şi răspunde cu o voce sfîrşită „Dezastru! Dacă se păstrează trendul actual populaţia peste 65 de ani va fi vast majoritară. Pensionarii vor fi mult mai mulţi decît salariaţii. În cel mai pesimist scenariu se va ajunge la un raport de 1:9! Vai nouă! Vai! Vai!”

      Nenii de la asigurări zîmbesc satisfăcuţi, se întorc la birouri şi ne dau crunta veste îndulcită de o veste bună. Cotizînd la ei am rezolvat problema financiară: esti bani, esti fericire, esti viaţă, davai igrati. Iar noi trebuie să le mulţumim pentru că ne-au salvat bătrîneţile.

Nope.

    Nu ne-au salvat nimic. Ba mai rău, ne condamnă pe toţi la moarte. Şi cînd zic pe toţi, îi includ şi pe ei. Hai să vedem de ce.

    În 2050 studiile spun că vom ajunge să numărăm pe plaiurile mioritice cam 16 milioane de băştinaşi. Ştim deja de mai sus că la faza cu naşterile va fi dezastru aşa că tăiem numărul de copii la jumate’. 2 milioane de nevotanţi. Rămîn 14 milioane. Mai tăiem populaţia activă dar neocupată (4 milioane azi aşa că îi tăiem şi pe ei la jumate’ că îmbătrînesc = 2 milioane) şi rămînem cu 12 milioane. Ăştia, conform nenilor de la asigurări, au raportul angajat:pensionar de 1:9. Adică 1,2 milioane de angajaţi şi 10,8 milioane de pensionari. Eh, începe să se vadă problema?

    S-o repetăm pe scurt: România. 16 milioane locuitori. Care mănîncă, se îmbracă, se duc la şcoală, se îmbolnăvesc şi ajung în spitale, se duc la mall, în închisoare, CONSUMĂ. Şi 1,2 milioane de lucrători. Nu ajung nici să-i hrănească pe ceilalţi! Nu mai vorbesc de şcoli, spitale, servicii, administraţie, poliţie sau armată. Nimic. Gata. Închidem uşile, apa, gazul, şi lumina nu le mai închidem pentru că oricum n-are cine să le dea dea, închidem ochii şi aşteptăm să murim ordonat, fără panică.

    Eh, cam asta ne doresc nenii ăia de ne rup pe genunchi cu reclamele lor idioate. Să murim toţi de foame. Iar dacă tot o facem, să îi lăsăm să ne ţină banii.

    Măcar au fost sinceri cu o singură chestie: şi-au numit campania „Bătrîneţe fără bătrîneţe.”. Yeap.

2013
06.05

Semnat: nişte oameni de bine.

protest

               Ai vreo problemă? Nu are apa caldă suficientă căldură sau apă? N-ai găsit loc de parcare cînd ai ajuns acasă? Te enervează cineva de la TV? Statul/UE/NATO/Universul complotează împotriva ta? Atunci ai ajuns unde trebuie: fă o petiţie!

               Petiţiionline.ro e pe post de Hyde Park, un loc în care fiecare îşi spune păsul încercînd să atragă cît mai mulţi adepţi sub formă de adeziuni. Cu cît mai multe, cu atît mai bine. Succesul este garantat dovadă fiind cele 3 răspunsuri ale autorităţilor vis-a-vis de problemele ridicate. E drept că problemele ridicate sînt ceva mai multe: cam peste 5.000 dar hei! şi la Loto se cîştigă greu şi nu renunţă nimeni, nu-i aşa?

                Pertinenţa cererilor este indiscutabilă. Pentru că nimic nu poate fi mai important decît: vrem concert Ruby în Baia Mare (eventual îmbrăcată); Vrem prelungire sesiune specială anul 3, cu autor Facultatea de Biologie (şi restanţierii este oameni); Vrem INNA la Eurosivion 2014 (eventual îmbrăcată); Vrem postere cu One Direction în loc de Lala Band în revista Bravo ( nope, ăştia chiar nu ştiu cine-s); Vrem sezonul 3 din Suleyman acum! ( şi Dallas! şi Sandy Bell!);  Vrem trupa Bambi la Nădlac (astea mai există?); Vrem old Counter Strike pe Steam (cu cheat-uri, normal); Stop infidelităţii sau pedepsirea cu amendă de 5.000 de ron (asta ar rezolva ceva din problemele bugetului); Vrem parc cu glicină (se pare că este o plantă); Nu afişării libere pe internet a notelor de la Bacalaureat (coreeeect!); Amînarea zilelor de sîmbătă în care elevii vor recupera zilele de 2 şi 3 mai (să pună sîmbetele joi!); Nu mai bateţi rockeri Goth! (da! şi nici pe jazzişti!) şamd.

                Un capitol separat sînt cererile politice. Astfel, pe lîngă cele cîteva petiţii Free jiji semnate cu asiduitate de cei rămaşi afară ne atrage atenţia cererea numită “Adrian Năstase recompensat!” în care autorul popular cere ca deţinutului politic AN să îi fie oferite reparaţii morale de către societatea română. E semnată de 2 oameni: unul pe care îl cheamă Andrei şi unul care nu-i de acord. Şi ar mai fi demn de menţionat domnul anonim care solicită oprirea tuturor retrocedărilor pentru că “Aceste retocedari nu fac decat rau statului si persoanelor fizice sau firmelor care le folosesc acum si bine unor persoane care le obtin, imbogatindu-le degeaba.”. Pam pam!

                Pensionarii nu trebuie uitaţi mai ales atunci cînd se enervează pe nenorocita de moderatoare de la “Mireasă pentru fiul meu 2”. Aflăm că moderatoarea ţine partea lui Florin şi Narcisei care persiflează mamele din emisiune şi nu aşa se vorbeşte cu o mamă. Ca să nu mai spunem că producătorii emisiunii mînăresc rezultatele votului astfel încît “împreună cu un mare grup de oameni” petenta cere “VA RUGAM SA NE RESPECTATI NUMAI SI PENTRU FAPTUL CA PRINTRE TELESPECTATORI SUNT PENSIONARI CARE FAC EFORTURI SA TRIMITA UN SMS PENTRU A-SI SUSTINE FAVORITII”. Logic oarecum, petiţia e semnată de o persoană. De 22 de ani.

                Finalul îi aparţine dlui Balici Mihai, probabil un procesoman pentru care Internetul este descoperirea vieţii. Omu’ are mai multe petiţii depuse (unele cu acelaşi text dar titlu diferit) în care cere diverse: oprirea “imperialistilor americani si vest europeni” care sînt chitiţi să ne ia tot pămîntul şi să lase ţăranii muritori de foame sau ca UE să ne dea banii de investiţii înainte de investiţie. Şi ca să nu îl credem nebun dl Balici are şi soluţii: “carburanti pentru lucrarile agricole la pretul de 10 ori mai mic fata de Franta / seminte ,ingrasaminte la preturi de 10 ori mai mic” la prima şi “Petitia noastra consta in schimbarea metodologiei UE , de a se da banii pentru efectuarea investitiilor , chiar la inceperea proiectelor si nu sa ne puna sa imprumutam alti bani , cu dobanda pentru efectuarea proiectelor si apoi UE ne ramburseaza. Noi cu cei 2 miliarde de euro anual , faceam mii de investitii , chiar daca se mai fura un 25% , tot ramane 1,5 miliarde de euro ce intra in tara ,asa dam de buna voie la bogatii de la UE, NATO , doua miliarde ,dar nu ne mai fura nimeni.”

                Pe post de epilog nu-mi rămîne decît să îl citez pe dl Balici: “Buni comercianti romanii”

2013
06.04

20130526_140011

               Cu larga participare al lui Cristineaţă am avut ocazia să fac o vizită de prietenie poporului englez. După ce am căscat gura la clădirile şi locuitorii capitalei fostului imperiu pun cu două puncte ideile principale:

–        Circulatul pe stînga este dătător de transpiraţii dacă îl practici în oraş cu o maşină în care stai în faţă;

–        Nu am aşteptat mai mult de un minut la metrou. Ei se plîng totuşi de faptul că transportul public merge rău;

–      Cine a inventat zicala: “Frumos” ca o englezoaică sigur nu a fost în Anglia;

–        România este menţionată într-unul dintre muzee ca fiind locul în care s-au descoperit cele mai vechi oase de Homo Sapiens;

–        Foarte multă verdeaţă. Bă, da’ multă rău! Dar, ca să îl citez pe Cristineaţă „Preţul pe care îl plăteşti este vremea”;

–        Cred că au englejii în muzeele lor tot atîtea artefacte arehologice cît au restul ţărilor din Europa la un loc;

–        Daţi-vă cu vaporul pe Tamisa. Comentariile ghizilor fac toţi banii;

–        The Beatles nu prea există în Londra. De exemplu, mult mai multe chestii legate de Beatles găseşti în Vegas;

–        Şi în Cambridge comentariile luntraşilor de pe rîul Cam sînt delicioase;

–        Puţine SUV-uri pe stradă. Bucureştiul e expoziţie de maşini pe lîngă Londra. Orecum de înţeles ţinînd seama de faptul că un Renault Megane nou sare de 20.000 de lire sterline;

–        Tower Bridge (pod emblematic şi care basculează) s-a defectat prima oară la inaugurare iar nava care trebuia să treacă prin el n-a trecut;

–        Alt citat din Cristineaţă “Dacă nu suporţi ploaia înseamnă că ţi-ai ales greşit oraşul în care să locuieşti”;

–        Pe la 1666 Londra a ars cu atîta avînt încît ulterior le-a fost mult mai simplu s-o construiască ordonat;

–        Cît am stat acolo vremea a fost mult mai bună decît în România;

–        Majoritatea muzeelor au intrarea liberă. Ţi se recomandă în schimb o anumită sumă pentru donaţie;

–        La The Guildhall poţi găsi felinare de iluminat stradal pe gaz;

–        Piraţii condamnaţi erau legaţi pe malul Tamisei şi dacă supravieţuiau la 3 fluxuri erau eliberaţi. Nimeni n-a rezistat 36 de ore sub apă;

–        St. Paul este imensă. Dacă o vede prefericitul moare de necaz şi va cere o Catedrală de 4 ori mai mare;

–        Grădina zoologică din afara Londrei ţine animale şi pe afară. Nataşa s-a amuzat încercînd să prindă nişte canguri pitici;

–        O grămadă de music-hall-uri. Se pare că genul este extrem de apreciat de engleji;

–        Îşi întreţin cu atîta grijă clădirile vechi de zici că tot centrul e nou;

–        Actualul Lodon Bridge este o chestie banală. Penultimul London Bridge a fost vîndut americanilor şi e bine mersi în Arizona;

–        Aş mai avea sute de spus da’ ar fi păcat să le stric.

 Una peste alta, Londra este imensă atît la propriu cît şi la figurat. Aşa că nici acum nu înţeleg ce naiba căuta englezu’ la New York.