2013
05.31

dsc_0245

Normal că ai voie să parchezi unde vrea muşchiul tău de ţopîrlan. Că dacă Primăria nu s-a gîndit acum 80 de ani, cînd a făcut strada, că tu o să-ţi vinzi terenul de la Poplaca şi-o să-ţi iei SUV ca să moară vecinii de oftică, nu eşti tu de vină pentru că blochezi cu tancul trotuarul, trecerea de pietoni, staţia de autobuz, tramvaiul, restul circulaţiei.. Tu n-ai nici o vină, eşti doar o victimă a sistemului.

Şi te înţeleg şi cînd intri ca boul în intersecţia blocată gata. Dacă tot stau ăia care ar trebui să treacă, ce mai contează că intri şi tu, nu? Eventual rînjeşte-le ălora de încearcă să îţi explice că nu faci altceva decît să complici situaţia. Sau nu, nu le rînji. Înjură-i direct pe rataţi! Că toţi ar trebui să ştie nu se face gaura în cer dacă te lasă pe tine să treci mai întîi.

Daca nu te lasă, arată-le cît de nesimţit te-a făcut mă-ta şi depăşeşte-i la semafor! Bagă-te-n faţă! Dă-le jet la fraierii ăia care încă mai cred că la semafor se trece în ordinea sosirii! Demonstrează-le tu că nu degeaba ai băgat bani în maşina ta de ‘jde mii de euro ci i-ai băgat pentru că ai valoare. Iar valoarea adevărată nu-i aia de trebuie să ţi-o recunoască alţii, ci-i aia de trebuie să ţi-o faci singur. Cu mîna ta. Ca să moară duşmanii de ciudă.

Şi, odată cu ei, şi ăia care cred că dacă faci gunoi în maşină trebuie să îl ţii în maşină. Hăhăhă! Ce fraieri! Păi băăăă, înainte să vă miraţi că îmi arunc chiştocul, serveţelul, cutia de RedBull, ambalajul de sandviş, cojile de banană sau rahatul de pudel pe geam, n-ar trebui să vă întrebaţi de ce plătim măturătorii? Mă rog, îi plătiţi voi, că valoarea mea de jmegher mă obligă să fac bani de ăia adevăraţii, care nu se pune pe hîrtie. Şi în acelaşi timp să ne declarăm la întreţinere 2 şi să stăm 5. Sau să dăm maneaua tare să se bucure toţi că au vecin valabil.

În plus, numai proştii cred că dacă stai la semafor pe ultima bandă şi vrei să faci stînga, semnalizarea este obligatorie din timp, ca să ştie ăilalţi şi să tragă pe altă bandă. Păi de ce să-ţi bipăie ţie beculeţul ăla pe bord şi să-ţi distragă atenţia de meloman de la audiţia de Guţă? Dă-i dreacu’ de panarame! Cine i-a pus să stea în spatele tău de valoros? Ce dacă i-ai blocat pe toţi? Să te ocolească, că de aia au volan în maşină!

Iar dacă se poate, la tine la bloc, unde-ţi ţii tu maşina ta de adevărat ce eşti, blochează-ţi locul de parcare cu fiare, lanţuri, bucăţi de bordură etc. ca să nu cumva să îţi ocupe locul cineva cît timp eşti tu plecat să faci banu’. Că toată lumea ştie că locul ăla ţi l-a lăsat tac-tu atunci cînd s-a lăsat de naveta cu personalul la oraş pentru că i-a dat statul apartament. Pînă şi ăia de la Primărie ar trebui să ştie asta atunci cînd închiriază locul respectiv fraierului ăla care crede că viaţa de oraş e pe lege. Blochează-l de cîteva ori, sparge-i cauciucurile, eventual aruncă-i şi un borcan în parbriz ca să-ţi demonstrezi dragostea de fiu pentru mă-ta aia care te-a înţărcat cu lapte de SUV şi loc de parcare gratuit.

Aaah… în încheiere, să nu uit: vezi că vine iarna. Nu, nu-ţi trebuie nici lanţuri, nici lopată, nici cauciucuri de iarnă. Nu-ţi trebuie nimic. Că toată lumea o ştie că dacă Primăria nu este în stare să cureţe drumul atunci este normal ca tu să te bagi ca idiotu’ pe drumul plin de zăpadă şi să îi blochezi pe ăia de ar putea să treacă. Tu n-o să ai nici o vină că alţii nu-şi fac treaba pentru care îi plăteşti. Mă rog, nu tu, că tu eşti băiat deştept şi faci bani de ăia adevăraţii, care…..

2013
05.30

splash

Dacă se poate lipi de parbriz sau se poate agăţa de oglindă atunci e bun. Altfel nu.

Şi uite aşa, la ditamai X5-ul negru musai trebuie atîrnate de oglindă cogeamite crucifixul, paişpe brăduleţi frumos mirositori, o pereche de zaruri de pluş, 3 maimuţoi simpatici şi 2 chestii incerte de culoare roz. Dacă ai Logan atunci poţi plusa cu încă 2 tweety lipiţi de parbriz, 6 steaguri multicolore care traversează luneta şi 3 jucării de pluş de dimensiuni mari fixate cu ventuze de geamurile laterale.

Dacă ai taxi, te-ai scos: mai adaugi cîte 3 brăduleţi odorizanţi de fiecare mîner de deasupra uşilor, 2 Libertatea plus un Cancan la lunetă, 6 mătănii pe parbriz plus o icoană şi încă o cruce la retrovizoare. Utilitară? Bine mă! Mai punem 20 de steguleţe pe firul care traversează parbrizul şi umplem juma’ de metru de vizibilitate cu diverse animale parodiate de chinejii producători de jucării de pluş, pene, nisip şi talaş de lemn.

Ţi-ai luat Renault Megane? Bravo ţărane! Ridică-ţi neapărat storurile înglobate în uşile din spate şi cel de la lunetă ca să-i faci de rîs pe restul idioţilor care pentru asta folosesc chestii de plastic lipite cu ventuze. Ce contează că ăia din spatele tăi nu mai văd nimic atîta timp cît intimitatea ta de cocalar este respectată? Şi dacă vrei să creşti miza în partida cu prostia (pe care o vei pierde de fiecare dată) pune-ţi şi folie pe geamurile de la rabla ta de VW Golf din ’96 ca să arăţi, pe de-o parte că ai valoare iar pe de alta  că valoarea ta n-a ajuns la stadiul în care să-şi permită să cureţe tapiţeria jegoasă.

Oooo.. primul copil! Felicitări, să-ţi trăiască! Hai, trezeşte-te din beţie şi fugi la primul magazin de articole pentru copii şi ia-i scaun de maşină. Vezi că odată cu el vei primi şi un abţibild pe care scrie mare “Copil la bord”. Bravo! Aşa! Lipeşte-l pe lunetă şi după aia tai-o cu 100 la oră prin oraş, bagă-te-n faţă la semafor, înfige-te primul la “Cedează trecerea”, dă-ţi muzica de nespălat cronic la maxim, claxonează tot timpul şi înjură-i pe ceilalţi care sînt nişte idioţi că nu te lasă pe tine primul pentru că ei n-au cum să înţeleagă că eşti un părinte responsabil.

Şi lasă abţibildul acolo pînă cînd panarama de odraslă-ţi va lua carnetul şi va proceda exact cum a văzut că face tac-su/mă-sa ca nu cumva să piară sămînţa de mîrlan la volan şi să pot să conduc şi eu liniştit cu fiică-mea în maşină, chiar dacă sînt destul de prost să nu îmi lipesc pe lunetă abţibildul pe care voi, idioţilor, l-aţi golit de conţinut.

2013
05.28

Cîntec pentru prieten

Parazitii (3)

               Întotdeauna am avut porniri autodistructive. Există momente în viaţa mea în care, absolut inexplicabil pentru cei din jurul meu, am luat decizii prin care am şters cam tot ce am făcut pînă atunci şi am luat-o de la aproape zero. Şi de fiecare dată am revenit pentru că am avut în jurul meu prieteni. Nu ştiu la alţii cum e dar pe mine viaţa m-a binecuvîntat cu nişte oameni care m-au înţeles şi m-au susţinut necondiţionat mult peste puterea mea de înţelegere.

                Acum mulţi ani Codrin, George  şi cu mine am ajuns angajaţi la o firmă mare de la noi. Iniţial am fost pe poziţii egale (destul de sus în organizaţie) dar după cîteva luni apăruse o poziţie superioară disponibilă. Doar una, iar noi eram 3. Nedespărţiţi, tot timpul puşi pe glume dar eficienţi, pînă şi şefului companiei îi era greu să aleagă. Aşa că a făcut ceva rar la noi: ne-a pus pe noi să alegem.

                Iar noi am găsit imediat soluţia: am tras la sorţi. Codrin a ajuns şeful nostru iar diferenţa de salariu am împărţit-o între noi. Sună ciudat în lumea de azi? Desigur, dar noi întotdeauna am funcţionat altfel atunci cînd a fost vorba de noi.

                A trecut un an şi eu am marcat un nou episod de radiere a trecutului hotărînd că e momentul potrivit să plec din Bucureşti şi să o iau de la capăt pe o poziţie inferioară în cadrul aceleaşi firme. Nimeni de la servici nu m-a înţeles cu doua excepţii: Codrea şi cu George. M-au ascultat, au înţeles că eu eram hotărît să renunţ la viaţa de capitalist, m-au ajutat să îmi fac bagajele, m-au dus la noul meu loc de muncă, m-au pupat pe creştet şi ne-am mai văzut doar o dată la cîteva luni. Iar eu mi-am luat existenţa de la capăt.

                După un an, absolut previzibil, m-am întors. Fără nici un ban în buzunar, fără să am unde stau şi fără nici un plan de viitor, atît de eu. Codrea şi cu George m-au întrebat ce am de gînd să fac mai departe. Le-am spus că nu am idee dar că, în primul rînd, trebuie să mă ia în gazdă eu fiind oarecum homeless. M-au întrebat de ce nu închiriez ceva. Răspunsul era evident pentru mine: nu aveam bani să plătesc avansul.

                Şi atunci ei s-au uitat unul la altul şi nu voi uita niciodată ce mi-a zis Codrea:  “Bă boule, tu crezi că noi am crezut vreun moment că tu vei rămîne acolo definitiv? Mare prost mai eşti, bă! Uite, cît ai fost tu plecat, noi ţi-am păstrat  diferenţa de salariu, chiar dacă tu spuneai ca prostu’ că nu te mai întorci. Ia de aici, ai bani să-ţi inchiriezi ce vrei.”

                Atunci am înţeles că viaţa m-a blagoslovit  cu prieteni atît de buni încît au fost lîngă mine nu numai cînd mi-a fost greu ci şi atunci cînd eu credeam că mi-e bine iar ei, văzînd mai departe decît înceata mea minte, au prevăzut că îmi va fi greu şi s-au pregătit. Pentru mine.

                Cît de norocos pot să fiu?!

Yeap, ne e dor de tine. La mulţi ani, bă Codreo!

2013
05.27

Plecat fiind apelez la pivnita

ezerov4

Un tip de-l ştiu a ajuns primar într-o comună dintr-un judeţ limitrof Ilfovului. Înainte de a candida mi-a spus ce simplu îi va fi, cît de bine îi va fi şi cum o să devină pui de baron local.

L-am vizitat zilele trecute la noul loc de muncă. L-am găsit la birou, prăbuşit pe scaun, cu 2 telefoane mobile pe masă care sunau tot timpul şi la care deja nu mai răspundea iar pe uşa birolui era un dute-vino continuu. L-am întrebat cum merge şi a început să îmi povestească. Am plecat rîzînd în hohote.

Visele lui de mărire au început să se blureze serios a treia zi după înscăunare. Mai exact a treia seară, cînd a fost sunat să i se reclame dispariţia unei vaci. Un alegător cătrănit foc şi băut suficient a început să îi dezvăluie ce ar merita mama omului meu pentru că i s-a pierdut vaca. Iniţial primarul a crezut că e la camera ascunsă şi a încercat să afle ce are el cu respectiva pierdere. Înre a patra şi a cincea înjurătura a aflat că văcarul satului era numit de primar. Că fusese numit de vechiul primar era un detaliu de care alegătorul nu stătea să mai ţină seama. În final s-au înijurat reciproc iar cunoştinţa mea a renunţat să mai răspundă la telefoanele pe care nu le ştia.

Între timp, săpînd în Primărie a descoperit că totul este varză în actele cadastrale (care erau cvasiabsente) în timp ce cererile de retrocedare curgeau valuri-valuri. Cireaşa de pe tort a fost un titlu de proprietate cu care a venit un nene (mi-a arătat o copie după resepctivul titlu că era pra tare faza). Titlul era eliberat de Prefectura Judeţului avînd toate ştampilele şi semnăturile necesare (inclusiv cea a prefectului) şi avea pe el DOAR numele proprietarului. La suprafeţe… domnul cu mila. Cît vroia ăla, atîta punea. Şi mai ales, UNDE vroia muşchiul lui. Cum ar veni, norocosul tocmai cîştigase un titlu de proprietate în alb la loteria terenurilor.

 La două săptămîni de la înscăunare s-a trezit în birou cu o alegătoare fidelă care a venit să îi reclame o problemă de viaţă şi moarte: mama ei a împrumutat o raţă unei vecine ca să clocească cu “uium” în boboci. Între timp mă-sa murise iar vecina nu mai vroia să dea nici bobocii dar nici raţa. Aşa că Agripina noastră a trecut la fapte şi printr-o acţiune de comando şi-a recuperat raţa. Numai că dobitocul se pare că dobîndise sindromul Stockolm şi de bună voie şi nesilit de nimeni a fugit înapoi, la mîncare mai bună şi boboci proprii.

Eh, acum femeia vroia ca primarul să îi recupereze raţa rapid că o bănuia pe vecină c-ar putea-o face pe varză, numai ca să-i facă în ciudă. Aşa că primarul a luat poliţaiul satulu şi s-a înfiinţat la sechestratoare. Negocierile au fost scurte, cererea lor primind un NU hotărît. Aşa că au trecut la rugăminţi. NU-ul s-a accentuat, acuzata invocînd relele tratamente aplicate animalelor de către petentă. În final primarul a ajuns la argumentul suprem: a oferit un milion de lei pe raţă, numai ca să rezolve problema. N-a ţinut. Se pare că raţa devenise de nepreţuit. S-a lăsat bătut şi a plecat lăsînd poliţaiul să calmeze spiritele (încinse de căldură şi cîteva pahare de ţuică). După 3 ore şeful de post i-a raportat că problema a foste rezolvată, raţa întorcîndu-se la stăpînul de drept.

A doua zi dimineaţă, cînd a ajuns la birou, a găsit-o pe acuzata zilei anterioare aşteptîndu-l. Normal, venise după milion. Obiecţiile lui cum că oferta căzuse n-au ţinut şi a fost nevoit să îi dea banii. Dar nu înainte de a pune-o pe aia să îi jure că nu va mai spune la nimeni, pentru că nu vroia să devină sponsorul satului în problema animalelor furate. Femeia i-a jurat solemn pe viaţa copiilor ei că nu se va afla nimic.

Seara tot satul ştia că Primarul a cumpărat o raţă cu 1 milion de lei.

2013
05.24

De week-end

images

Spelunca din strada Arbataia se cam golise. Era tîrziu şi femeia de la tejghea se uita nemulţumită la cei doi întîrziaţi care ajunseseră la a treia sticlă şi nu dădeau semne că ar vrea să plece…

Serioja dădu peste cap stacanul de votcă, strînse din dinţi şi îşi scutură capul, închizînd ochii.

–        Bă Vania, mai ţii tu minte, în ’86, petrecerea Maşei, aia în care ne-am făcut toţi pulbere 2 zile şi cînd am spus că au căzut comunicaţiile din cauza radiaţiilor?

–        Heheheh.. cum naiba să nu ţin? Cînd a venit bărbac-su a doua zi s-o ia acasă şi nu mai ştia nici el de ce venise după 2 ore… Şi Alioşa a spus că aduce el artificiile şi a tras cu pistolul de semnalizare în sala de comandă?

–        Aşa, atunci, da!

–        Mişto petrecere. Da’ de ce mă întrebi?

–        Păi mai ţii minte că a treia zi am avut lansare pe Baikonur şi noi asiguram telemetria?

–        Ţin, cum dracu’ să nu ţin minte, că am făcut toţi bulău 6 luni după aia pentru că am pierdut racheta..

–        Eh, să ştii că au găsit-o ecuadorienii.

“Primul satelit lansat de Ecuador, distrus de resturile unei rachete sovietice”

-realitatea.net, 24.05.2013-

2013
05.23

Tai fun.

ship-fail

               Se făcea că Ginghis Han murise. După ce îşi adăpase caii în rîurile din juma’ de Asie şi umpluse pămîntul de copii, temutul han îşi dădu obştescul sfîrşit cu oarecare regret că n-apucase şi el să plece în croazieră. Doar el şi fo’ 40.000 de soldaţi cu cai cu tot, ca să nu-i topească nostalgia pînă s-or întoarce din Japonia.

               Că le cam lipsea asta mongolilor. După ce bătuseră tot purtătorul de ochi oblic prin continent tare le-ar fi plăcut să efectueze regulamentarul viol şi la poalele muntelui Fuji, da’ le cam lipsea logistica. Aşa că Ginghis muri fără să se dea pe mare. Şi fiu-su la fel. În schimb nepotul lui, pe numele de Kublai Han, odată cu cucerirea Coreei s-a gîndit că i-ar prinde bine ceva aerosol marin.

                Şi ca să nu meargă omul neinvitat a trimis 5 emisari înainte, prin 1268, ca să le explice japonezilor că le-ar sta mai bine în costum de vasali plătitor de tribut decît în costum de călăreţul fără cap. Dar cum au plecat emisarii aşa s-au şi întors, niponii considerînd că cel mai bun răspuns este nici unul.

               Kublai a mai trimis cinci şi în 1269. Nimic. Supărat, a vrut să îmbarce şi să trimită ceva mai mulţi emisari, cam fo’ cîteva mii, dar a aflat că n-avea cu ce. Aşa că a apelat tot la varianta clasică: 5 plus cîrmaci şi în 1270, şi în 1271 şi în 1272. Nici un răspuns.

               Astfel că în 1274, pe lîngă barca celor cinci a mai pus încă 300 de nave şi 400 de bărci cu 23.000 de oameni ca să le caute pricină bieţilor japonezi. Ceea ce a şi reuşit cîteva zile, deoarece niponii nu mai văzuseră atîţia soldaţi la un loc de sute de ani, pînă cînd băiatu’ cu vremea de la ei le-a dat o avertizare de nowcast de taifun determinîndu-i pe paşnicii invadatori să se reîmbarce pe nave ca nu cumva să rămînă blocaţi pe tărîm străin. Avertizarea a fost pe bune, decizia proastă, majoritatea vaselor scufundînd-se cu tot cu turişti. Restul au fost decimaţi de japonezii care învăţaseră între timp să numere peste o mie.

               Kublai s-a enervat, a mai tăiat cîteva capete şi a apelat din nou la varianta clasică: 5 emisari cu barca. Elementul de noutate a fost că le-a spus ăstora să nu se mai întoarcă fără un răspuns. Japonezii le-au înţeles noile însărcinări şi le-au scurtat aşteptarea odată cu capetele. Kublai Han a turbat dar ca să arate că este dispus să negocieze, a mai trimis 5. Niponii au demonstrat aceeaşi deschidere spre dialog tăindu-le capetele şi ăstora.

               Aşa că, în criză de emisari şi la rugăminţile văduvelor primilor, în 1281, Kublai Han a trimis 4,400 de nave cu 140.000 de soldaţi pentru a repatria corpurile neînsufleţite. Japonezii nu prea au apreciat determinarea mongolă de a apăra tradiţiile de înmormîntare şi au decis să lupte cu toate că erau copleşiţi numeric.

                Mongolii au debarcat, japonezii au reuşit să îi respingă într-o primă fază, ăia s-au urcat din nou pe corăbii pentru a căuta alt loc de debarcare şi au fost loviţi de un puternic sentiment de deja-vu în momentul în care băiatu’ de la meteo a venit cu nowcastu’.

               Timp de două zile taifunul le-a cam făcut treaba japonezilor scufundînd, din nou, majoritatea vaselor mongole cu tot cu turişti. Kublai Han a renunţat ulterior să cucerească Japonia.

             De bucurie, niponii au numit furtuna „vîntul divin”, denumire ce avea să devină mult mai cunoscută restului lumii cîteva sute de ani mai tîrziu în pronunţia originală: kamikaze.

2013
05.22

becali_45_18200c9694_62a6d712a3

               Odată cu trimiterea lui jiji acolo unde ar fi trebuit să ajungă în urmă cu mulţi ani am avut ocazia să asist la fermecătorul proces de dat arama pe faţă. Începînd cu profesioniştii de la Antena 3 care, alaltăieri seară, au purces la un frumos demers de pudrat cadavre pe care nu l-am mai văzut de pe vremea javrei de Tatulici şi terminînd cu un mare idiot ce se autointitulează comentator sportiv şi care, în studioul Realităţii, declama repetat că jiji a făcut “infinit mai multe fapte bune decît cele rele”, semn că rezerva de inteligenţă a Mamei Natură era pe roşu atunci cînd s-a născut.

               De altfel, cam toată presa sportivă a coborît drapelul în bernă după ce Justiţia a hotărît că celui mai mare şpăgar media din istoria postdecembristă i-ar prinde bine o mutaţie de domiciliu. Cu o singură excepţie, cea a băieţilor de la Sport Total FM care, în unanimitate, s-au bucurat de plecarea oligofrenului, guriştii sportului românesc au deplîns sincer ascunderea ipochimenului pe motiv de viitor minus în buzunare.

               Pentru că, ce se fac că nu înţeleg idioţii este faptul că în goana lor după audienţă, pomană, şpagă sau scuipat pe obraz, au creeat acest monstru. De ce monstru? Uite, de astea:

–        jiji este un idiot impulsiv, care a făcut o avere fiind folosit de alţi idioţi care nu i-au estimat toxicitatea şi au ajuns să îi devină slugi.

–        jiji este un oligofren social care a fost masiv promovat de alţi oligofreni care nu i-au estimat capacitatea de a fi javră şi care au ajuns să îi devină slugi.

–        jiji nu are nici cea mai mică urmă de porniri caritabile, totul fiind făcut pentru imagine.

–        jiji a pervertit iremediabil mass media şi societatea românească impunînd ideea că dacă ai bani de aruncat în fraieri poţi spune şi face orice.

–        jiji a cumpărat religia şi şi-a trecut-o pe persoană fizică cu sprijinul buzunarelor largi de la caftanele popilor.

       Iar păcatul cel mai mare este faptul că expunerea media de care a avut parte a creat un nou role model pentru români: javra cu o cruce în mînă şi un teanc de bani în alta şi pentru care singura modalitate cunoscută de a folosi o carte este aceea de a-i rupe paginile şi a pune seminţe în ele. De aceea seminţarii de pe tot întinsul ţării l-au plîns ieri.

        La fel ca şi ziariştii mînjiţi care, din păcate, au rămas afară căutînd deja următorul cur de pupat, următorul furnizor de şpagă, următorul jiji care să le spună copiilor noştri că, indiferent de cît de mult vor munci, nu vor putea niciodată intra în competiţie cu infractorul guraliv.

      Îmi doresc ca care toţi cei care au luat vreodată bani de la jiji să îi devină colegi de celulă dar mi-e teamă că vom ajunge ca pe vremea lui ceaşcă: cu patru ziare şi un singur post TV.

2013
05.20

Denmark Ball

               Aşadar, stimaţi ascultători, ne aflăm în momentul în care vom afla rezultatele votului.

              Prima ţară care transmite punctajul este Marea Britanie. Aceasta a anunţat că nu va acorda nici un punct ţărilor de pe Continent. În aceste condiţii Regatul Unit acordă 6 puncte Maltei, 8 puncte Ciprului iar maximum, 12 puncte, pleacă spre Insula Corsica.

               Urmează Franţa. Simpatica prezentatoare a a televiziunii din Hexagon ne spune că, pentru ediţia din acest an ţara ei a decis să facă o schimbare majoră faţă de perioada preşedintelui Sarkozy, astfel că Franţa va acorda cîte 20 de puncte tuturor participanţilor. Cu o singură excepţie: reprezentatul Libiei va primi 40, acestea urmînd să fie acordate după admiterea în UE.

               Germania acordă 5 puncte Marii Britanii, 6 puncte Italiei şi 12 puncte Greciei, doar în condiţiile în care Grecia va acorda 18 puncte reprezentatului german la Eurovision.

               Ceea ce şi face Grecia care, iată, acordă 18 puncte Germaniei, restul de puncte fiind împărţite între reprezentantului Ciprului care primeşte 0,5 puncte şi cel al Marii Britanii care primeşte π puncte.

               Din păcate se sare peste Italia deoarece aceasta nu a putut fi contactată şi trecem la Olanda. La această ediţie olandezii nu au avut reprezentant astfel că punctajul lor se acordă random, nefiind interesaţi de nici un aranjament. Punctajul maxim ajunge la reprezentantul Albaniei – întîmplător – primul transsexual trimis de mica ţară la Eurovision.

               Ţările baltice nu au mai fost sunate din economie de timp aşa că juriul a făcut în numele lor ceea ce fac acestea de 20 de ani: a schimbat punctele între ele.

               România acordă 12 puncte reprezentatului ei. Aflînd că regulamentul nu permite aşa ceva, România se abţine.

               Ne apropiem de final. China, care a primit rolul de concurent supleant la Eurovision şi care a trimis un un scufundător deoarece a crezut că este vorba de o greşeală de redactare, acordă cîte 12 puncte ţărilor est europene şi cîte 2 puncte Italiei şi Ciprului.

               Ultima ţară ce transmite rezultatul votului este Rusia. Aceasta anunţă că, odată cu împlinirea a 96 de ani de la Revoluţia din Octombrie, va acorda cîte -10 puncte tuturor ţărilor situate la est de Elba.

             Astfel cîştigătorul din acest an al Eurovisionului este reprezentantul Qatarului pentru că se consideră că ei sînt singurii care ar fi în stare să bage bani în ceva care nu foloseşte nimănui dar care arată frumos. Atîta că pentru anul următor costumaţia va fi obligatorie: rochie lungă pentru bărbaţi, costum de KKK pentru femei.

2013
05.17

1334_the wrong side of justice

Din ciclul “Războaie fratricide – faza pe supraredacţie” am urmărit la televizor zilele trecute peripeţiile unor portărei ce încercau să mute neşte frumoase tablouri de pe persoana fizică a unui fost patron de ziar pe persoana fizică a unui fost şef de publicaţie care s-a remarcat printr-un salariu mare şi  un management dezastruos.

Azi am aflat de un nou conflict demarat mai jos pe scară ierarhică şi mai la stînga pe eşichierul politic deoarece ne mutăm de la PNL la PSD, mai exact din redacţia Adevărul în cea a RTV-ului (dap, există o televiziune cu numele ăsta). Aici, numiţii Matei Sorina şi Ciutacu Victor au trecut de la nevinovata etapă a porcăielilor pe blog la varianta mai contondentă a dării în judecată.

Astfel dl Ciutacu Victor, sătul de atîtea acuzaţii de prieteşug cu una bucată blondă prezidenţială a hotărît să-şi repereze onoarea la tribunal. Mă rog, cred că la faza cu onoarea nu tribunalul ar fi fost soluţia ci apele Dunării dar omu’ a apreciat corect că nici ultima n-ar face faţă aşa că pe dna Matei ziua de azi a prins-o cu degetul în Pagini Aurii, la secţiunea purtători de robe.

Este evident că departamentul de etică din RTV nu funcţionează de cînd s-a înfiinţat redacţia şi pe acolo nu s-a găsit nimeni destul de şef ca să îi bage pe cei doi într-o cameră şi să îi lase acolo pînă se umplu de sînge departe de ochii plătitorilor de audienţă. Varianta de urgenţă „Corb la corb nu-şi scoate ochii” n-a funcţionat.

De aceea cred că, după ce Realitatea TV a reuşit să intre în istoria penibilului cu studioul de la poarta oligofrenului mistic din Pipera, a venit rîndul RTV-ului să coboare ştacheta în subteran prin încercarea de a transmite primul reality show transmis, trăit şi pus în scenă cu sprijinul Ministerului Justiţiei. Iar la viteza de reacţie a ultimului are ce să mănîncă gura lor de jurnalişti cel puţin cîţiva ani.

Nu-mi rămîne decît să sper că faza va deveni eliminatorie şi să aştept în faţa judecătorilor vestitele cupluri ale ecranului Gîdea – Turcescu, Badea – Striblea, Ciuvică – Cristoiu, Băsescu – Blaga, Udrea – Neamţu şi Ponta – Antonescu.

2013
05.16

diesel_be_stupid_campaign_40.jpeg

Există ziare, filme, politicieni sau reclame pentru proşti. Toate se caracterizează prin faptul că trebuie să nu îţi pună mintea la contribuţie, să spună tîmpenii şi să se vîndă în cantităţi mari. E relativ simplu să le ignori şi facil să rîzi de ele.

Eu, în general, le ignor. Da’ pentru că am obiceiul ca în maşină să mai ascult în pauzele de Sport FM (cea mai bună muzică pentru mine) şi Realitatea FM, nu încetez să mă minunez de cît de proşti sînt unii şi cît de bine le merge. Azi vorbim doar de reclame.

Toată lumea ştie deja că dacă n-ai fluturi în stomac de la Dry Cooker sau dacă n-ai măcar 130 de kile nu poţi face reclamă la tigăi. Eventual să împingi penibilul pînă la limita rezistenţei de rupere a neuronilor şi să te dai mare gospodină între al patrulea şi al cincilea divorţ.

Aşa cum o mare parte a populaţiei cu, din păcate, drept de vot a apreciat faptul că o anonimă pensionară şi-a descoperit menirea în viaţă la vederea unei maşini de cusut. E clar că pînă acum a trăit degeaba dar nu înţeleg de ce a mai făcut şi pagubă la mîncare atîţia ani.

Dar ce m-a rupt ultima oară este reclama la o cremă cu extract de melc. Sar peste idioţenia denumirii şi mă îndrept cu repeziciune spre inteligenţa regizorală şi lipsa crasă a oricărei noţiuni de zoologie pe care o afişează mîndră una dintre protagoniste care declară “melcul este un animal micuţ, cu picioare micuţe şi care calcă ridurile netezindu-le”.

Păi bine fă! Dacă tu eşti convinsă că prin călcare scapi de riduri de ce dracu’ nu-ţi iei cremă cu extract de buldoexcavator, că ăla calcă mai tare! Sau dacă eşti aşa de proastă încît să mai crezi la 45 de ani că melcul are picioare de ce nu te întrebi de ce rîde lumea de el că e lent iar de tine că eşti cretină? Iar dacă tu crezi că pielea de pe faţa ta are ceva în comun cu calcarul de pe cochilia melcului de ce nu te duci acasă, te încui pe dinăuntru şi mori?

Iar ălora care scriu textele pentru porcăriile astea nu le pot dori decît să aibă profesori ai copiilor lor doar persoane care le cred balivernele. Şi, desigur, le cumpără produsele. Pentru că prostia se plăteşte.

Bine.