2015
12.01

wwe_tickets

În căutarea prostiei endemice este greu să nu te loveşti de sistemul de măsură anglo-saxon. Gîndiţi-vă cum ar suna rezolvarea unei probleme de genul: „Autovehiculul A pleacă din punctul X cu viteza constantă de 60 de mile pe oră. Ce distanţă exactă parcurge dupa 38 de minute?” dacă ştiţi că tabelul de conversii între unităţile de lungime la engleji şi americani arată astfel: 1 mile = 1,760 yards = 5,280 feet = 63,360 inches. Logic, nu?

Umitor este faptul că totuşi inginerii şi softiştii de la ei nu îşi iau cîmpii ceea ce mă face să îi bănuiesc de faptul că, atunci cînd cenzorul lor de servici nu este atent, ei folosesc totuşi în calcule hulitul sistem metric, mult mai simplu şi intuitiv. Da’ nu de prostia standardizată discut azi ci vreau să mă amuz pe altă temă. De aceea vă propun o scurtă incursiune în prostia sportivă. Mai exact, campionatele naţionale din State.

După principiul „prostul dacă nu e fudul…”, americanii şi-au identificat sportul naţional printr-un atent proces de aruncare cu banul, înlocuind banalele cap şi pajură cu o bîtă şi cu o minge. Iar cum moneda respectivă s-a încăpăţînat să cadă pe cant, le-au folosit pe amîndouă. Astfel, tot bizonul american se omoară după baseball. Un sport stupid şi la fel de spectaculos ca o dezbatere parlamentară pe tema măririi salariilor proprii. Fără nici o şansă pînă la apariţia popcornului şi a berii la dozator, simulacrul sportiv a devenit fenomen de masă pentru americanul care nu a mai găsit loc liber la picnic.

Acu’, ce să zic, nu este singurul joc stupid de pe planeta asta da’ lucrurile se complică atunci cînd tu o ţii una şi bună că nu este aşa. De aia americanii au încercat să îl exporte peste tot pe unde au ajuns cu treabă (bombardament, ajutoare sau capturare de puţuri petroliere). Rezultatul a fost egal cu spectaculozitatea sportului cu bîte: zero. Restul lumii a zîmbit condescendet, a admirat soliditatea bîtei şi atît. Eh, aici orice om civilizat s-ar fi întors acasă şi l-ar fi făcut board-game pe care să îl joace cu vecinii în pauzele de grătar. Dar nu şi americanii.

Ei şi-au făcut stadioane. Le-au umplut cu echipe profesioniste. Şi majorete. Şi cu bere rece. În condiţiile astea bizonul de acolo şi-a văzut visul cu ochii şi a dat năvală să urmărească unul dintre cele mai insipide jocuri din istorie. Şi acum ajungem la relaţia dintre prostie şi fudulie. Pentru că, în loc să recunoască faptul că sînt fanii unui joc idiot în care flegma ţine loc de indicaţie tehnică şi care este cunoscut în restul lumii la fel de bine ca şi teoria unificării cîmpurilor, americanul de rînd o ţine una şi bună că este iubitor de sport mondial. Mai ales că, echipele de baseball americane concurează în…. Baseball World Series.

Cum ar veni, în campionatul mondial de baseball. Campionat ce se ţine, logic, între echipe nord americane. Şi mai exact, un campionat mondial la care numărul de ţări participante este egal cu 1. Şi să vezi bucurie pe redneck atunci cînd echipa lui preferată cîştigă pentru patria lui, SUA, titlul mondial la un sport la care nu mai participă nici dracu’. Scuze, cineva îmi atrage atenţia că mai participă şi O ECHIPĂ din Canada. Probabil că este formată din americani beţi care nu au aflat încă unde este graniţa.

Iar pentru că celebritatea se sărbătoreşte copios, de se bucură toţi producătorii de haleală şi băutură că le saltă profitul, titlul mondial la diverse sporturi se mai dispută pe teritoriul american astfel:

– NBA World Championship – baschet. Un alt titlu mondial cîştigat an de an pentru SUA de către echipele de baschet americane. Singurele care participă, desigur. Iar mă trage cineva de mînecă şi îmi spune că la simulacru mai participă şi O ECHIPĂ din Canada (vedeţi bă dacă nu semnalizaţi bine graniţa ce se întîmplă?)

– NFL World Championship- fotbal american. Adică un campionat mondial de fotbal american. Hohotele de rîs ale naţiunilor neparticipante (adică toate minus una, SUA) au fost atît de puternice încît pînă şi americanii s-au prins că se rîdea de ei şi i-au schimbat denumirea în SuperBowl. Da’ asta nu îi împiedică să se considere unicii cîştigători ai titlului mondial. Ceea ce nu este nici atît de greu dacă ţinem seama de faptul că sînt singurii participanţi.

– World Wrestling Entertainment- wrestling. O chestie mai stupidă decît baseballul numai americanii puteau inventa. Şi dacă tot au făcut-o, au pus-o şi de-un campionat mondial. În urma căruia, an de an, cîştigă titlul mondial pentru patria lor concurînd, deja previzibil, singuri.

Cică la Olimpiada asta americanii sînt îngrijoraţi pentru că, după mult timp, vor pierde locul 1 la numărul de medalii cîştigate. Nu-i bai pentru marea naţiune americană: nu există aur în lume pentru medaliile de campion mondial pe care le pot cîştiga la sporturi inventate şi jucate doar de ei.

2015
07.05

Europa de Sus Est

 

Votati NU pentru democratie si demnigate

Votati NU pentru democratie si demnitate

 

Ieri dimineață lui Stavros îi era teamă că nu va găsi zahăr in magazine. Un vecin îi spusese că s-a terminat. Ieri a fost şi ziua de salariu. A primit ceva mai mult de jumate’. Restul, cînd s-or deschide băncile. Cînd s-or deschide. Stavros este recepționer de noapte la hotel, locuieşte la țară acum. A avut o afacere în Atena: un printshop care a mers din ce în ce mai prost, aşa că l-a închis şi s-a retras la obîrşii, în Creta.

Azi Stavros (sau Steven, cum se prezintă) va vota la referedum. Va vota NU.

Georgios este cel mai mic dintre frați. S-a născut în Sfakia şi a făcut Colegiul American de Economie în Atena. N-a găsit de lucru aşa că s-a întors la afacerea familiei: Lefka Ori, una dintre cele mai vechi taverne din micuțul port pescăresc. Tatăl lui stă în bucătăria restaurantului de 46 de ani. Au şi un mic hotel acum dar nu le merge grozav. Georgios şi ceilalți doi frați servesc la mese, debarasează, ajută la bucătărie, fac de toate. Muncesc 16 ore pe zi 8 luni pe an.

Azi Georgios va vota la referendum. Va vota NU.

Theodoros are un mic restaurant pe marginea drumului în Silas. Pereții tavernei sînt plini de unelte agricole vechi, semn că, cel puțin familia lui, a trecut la nivelul următor. Nu ştie prea multă engleză dar este zîmbitor şi îți arată tot ce are de mîncare în bucătărie. Este trecut de 10 seara iar restaurantul e aproape gol. Deh, e departe de traseele turistice. Băiatul lui, 12-13 ani, serveşte la masă şi strînge farfuriile.

Azi Theodoros va vota la referendum. Va vota NU.

Nici unul dintre aceşti oameni nu este pensionar, angajat la stat sau asistat social. Toți fac parte din clasa de mijloc, nu sînt naivi,  muncesc din greu şi depind de existența turiştilor. Toți vor vota NU pentru că:

Theodoros: “Taxe, taxe, taxe! În fiecare zi alți bani. Gata!”

Stavros: “Părinții mei şi cei votați de ei au împrumutat bani, i-au cheltuit iar noi trebuie să îi plătim. Generația tatălui meu este cea mai fricoasă acum, va vota DA pentru că e egoistă. Eu votez NU. Ştiu că va fi greu dar nu mi-e teamă de muncă, mă voi descurca. Dar copiii mei nu vor trebui să plătească datoriile mele.”

Georgios: “Nu l-am votat pe Tzipras pentru că este comunist. L-am votat pentru că era altceva. 40 de ani am avut aceleaşi două partide. Aceeaşi hoți care ne-au băgat in datorii, ne-au furat, i-au mințit pe toți şi acum vor să acceptăm ce ne cere Germania. Dacă vom vota DA tot ei se vor întoarce la putere. Nu se va schimba nimic. Ne vom întoarce la tot ce a fost rău ultimii 40 de ani. Votez NU ca să se schimbe ceva. Bine, rău, nu mai contează! Dar trebuie să se schimbe ceva. DA nu schimbă nimic!”

N-am apucat să discut cu mulți oameni, dar nici unul dintre cei cu care am vorbit nu vrea să voteze DA, nici unul nu vrea să iasă din Europa şi nici unul nu crede că vor rămîne fără euro. Sînt de acord să plătească şi o parte din datoriile pe care nu le-a făcut generația lor şi de care nu profită în vreun fel. Dar toți sînt de acord cu un singur lucru: Europa vrea să îi faca să se întoarcă la un regim politic care i-a băgat în faliment.

Iar dacă ştii cît de cît istoria lor de după ’75 nu poți să constați decît că au dreptate. Votul din Grecia de azi nu este legat de datorii sau de apartenența la euro. Grecii de azi votează pentru schimbarea unor dinastii corupte, bogate şi autosuficiente. Foarte probabil că le vor schimba cu nişte incompetenți, stîngişti şi exaltați. Dar măcar va fi altceva.

 

Iar eu, pe cît de dreapta mă consider, dacă aş fi grec aş adopta strategia “decît să plîngă mama, mai bine sa plîngă mă-ta” şi aş vota NU.

2013
08.21

Negru orbitor

niste tigani

Duminică internetu’ românesc dădea în clocot pe motive de întins mîna. Mai exact, neconlocuitorii noştri făceau spume deoarece nişte neni conlocuitori rămaşi fără un rege la fel de legitim ca prinţesa Anastasia au avut tupeul să ceară 350.000 de euro Statului ca să recupereze trupul unui obez plecat în vacanţă fără pastile la el.

Spre seară, aruncînd un ochi pe Facebook, am rămas şi eu uimit de tupeul cerinţei şi am plecat din postare în postare spre a găsi sursa informaţiei. Să aud cu urechile mele oacheşul ce ultragiase atîta popor de internaut român.

Postările continuau să curgă, înjurăturile şi îndemnurile majoritare la trimis ţigani spre gulag încingeau subsolurile articolelor de pe site-urile televiziunilor de ştiri iar obiectivitatea dădea în clocot. Pentru că, evident, nimeni nu avea ceva cu ăia pentru că erau nişte ţigani, ci pentru că aveau tupeu.

Iar eu tot săream din postare în postare ca să ajung la sursa ştirii: extrem de credibilul „Ştirile Protv” care clama în titlu că orfanii de bulibaşă cer suma respectivă.

Sugrumat de indignare am dat play materialului ataşat pregătindu-mi arsenalul de înjurături rasiste şi surpriză: în afara titlului nimic altceva nu dovedea cerinţa absurdă. Dar pentru că toată lumea ştie că ţiganii sînt ţigani nu m-am descurajat şi m-am dus pe site-ul Realităţii ca să îmi exersez sloganurile anti-ţigăneşti. Ăia de acolo repetau ştirea dar avînd aceeaşi sursă: Pro TV-ul.

Hmmm.. era imposibil ca atîţia oameni de pe internet să se înşele. Sigur ţiganii ăştia au cerut aşa ceva.. aşa că m-am dus pe RTV, care afirma acelaşi lucru. Dovedit de Pro TV spuneau şi ei.

Cum Pro TV-ul de fapt nu dovedise nimic m-am întors pe fast wikipedia zilelor noastre numită şi Facebook şi mi-am exprimat nedumerirea: cine îmi putea da sursa ştirii în care ţiganii ăia paraziţi atentau la siguranţa taxelor noastre?

Unii mi-au dat sursele pe care le văzusem şi eu (false, normal!) iar alţii, îngrijoraţi de pornirea mea de a pune la îndoială tupeul acelor jegoşi m-au făcut direct ţigan. Că doar un ţigan poate crede că un român poate minţi.

Pentru că eu aşa credeam: credeam că nişte ţigani n-au cerut nimic iar nişte români au minţit. După care alţi români au crezut fără rezerve minciuna mergînd pe principiul că dacă e ţigan sigur a făcut el ceva. Şi uite aşa, duminică seară, cei mail mulţi dintre românii care au auzit ştirea (dată ca sigură de toată lumea) condamnau, absolut nerasist, toţi ţiganii.

Spre surprinderea mea, duminică, cei de la Antena 3 au avut totuşi ideea să îl sune pe tupeistul ăla de ţigan să îl întrebe cum face cu banii. Ăla, neştiind ce se întîmplă la noi, spune că îi plăteşte singur. Dar cine poate să creadă un ţigan? Cine are curaj să creadă că ţiganii plătesc ceva cînd toţi ştim că ei fură sau cerşesc tot timpul? Aşa că ştirea Antenei a trecut neobservată iar adevăraţii patrioţi ai Pro Tv-ului au primit recunoştinţa întregului public român nerasist pentru vigilenţă.

Acum toată lumea ştie că de fapt Pro TV-ul a negat a doua zi ştirea, că de fapt au minţit cu neruşinare pentru audienţă şi pentru că majoritatea românilor este rasistă pînă în măduva oaselor. Iar eu n-am văzut nicăieri, nici la televiziuni, nici în subsolurile articolelor şi nici pe Facebook pe cineva care să îşi ceară scuze.

Şi la urma urmei de ce ar face-o? Cum să îţi ceri scuze de la nişte ţigani? Păi ce, sîntem copii?

PS: Nu.

2013
07.21

Picnic la marginea istoriei

ezerov4

“In cunoscuta balada Miorita, sunt descrise cateva intamplari in care sunt implicate doi criminali, o oaie turnatoare, si un cioban care socheaza prin prostia lui.”

Rîndurile de mai sus au împinzit site-urile ziarelor sub titlul “Perle la BAC” şi toţi idioţii s-au grăbit să hăhăie superiori: cum să nu vezi sensibilitatea artistului popular în descrierea integrării cu frac-su, codru, şi să vii, hodoronc tronc, cu mercantilismul cotidian ca să faci praf atîţia autori care încă se înfioară la descrierea comuniunii.
Faza nasoală este că şi comisia de BAC l-a taxat pe anonimul ce a produs textul de mai sus cu un probabil 4 la oral pentru că, nu-i aşa?, e doar un dobitoc ce nici măcar n-a fost atent la clasă şi a avut tupeul să gîndească măreaţa opera literară singur.

Din punctul meu de vedere, omul care a produs comentariul cu pricina ar fi trebuit felicitat pentru că cele două rînduri de mai sus reprezintă chintesenţa Mioriţei. Şi vă rog frumos, nu mă luaţi cu lirismul poporului român, că nu ne-a ajutat cu nimic. Nici fo’ mare putere nu sîntem, nici vreun exemplu de urmat pentru ăia din jur şi nici vreo identitate culturală n-am ajuns să avem (mai puţin în cazul în care credeţi că moscheea din carpeta de pe perete ar fi neaoşă).

Ce este cultura populară actuală? Păi, hai să mergem la o nuntă în Maramureş, sau în Bucovina sau unde vreţi voi, şi haideţi să numărăm manelele pe care o să danseze toţi nuntaşii. Sau ghiciţi dacă bazinul electoral al jigodiei de jiji, care a ridicat teancul de euro aruncat în aer la rangul de studii postuniversitare, din suburbiile capitalei este mai mic decît cel din Ţara Oaşului.

“Veşnicia s-a născut la sat” spunea un Blaga pentru care alcoolismul celui lipsit de televizor era un moft iar ignoranţa părinţilor care îşi distrug copii o prostie. Unde găsim cel mai des copii abuzaţi, părăsiţi, bătuţi, înfometaţi şi cu viitorul distrus? Mama ei de mioriţă…

Sau că simţul lor moral este mai puternic. Aşa ar fi dacă lipsa mijloacelor de contracepţie la sate nu ar genera un vag indiciu de cît de mult ne place carnea.

Lasă, că măcar trăiesc sănătos. Ha!

Iar legat de modul în care am stat capră începînd cu autorul “Mioriţei” şi terminînd cu Ion Iliescu, cred că nu mai are rost s-o spun.

Fac parte din poporul român şi îmi asum calităţile şi defectele lui. Da’ vă rog eu, nu mă puneţi să îmi asum şi “Mioriţa” pentru că niciodată nu aş putea fi atît de prost încît să m-apuc să-mi imaginez ce colivă gustoasă o să am doar pentru că cineva mi-a lăsat în parbriz un bileţel pe care să scrie “Fraiere! Vezi că tocmai ce ţi-am tăiat conductele de frînă.”

2013
07.01

Pe o ploaie ca asta..

ninja-flash-mob

numai o ştire din ţara ploilor record la hectar, mai cunoscută nouă ca Anglia, ne mai poate însenina ziua.

               Sper că mai ţineţi minte jucăuşii purtători de caschete londoneze degrabă mînuitori de tasere. Ultima postare legată de ei îi lăsase contemplînd focul de tabără făcut în curtea unui contribuabil englez, foc de tabără la care contribuabilul nu se limitase la a asigura doar spaţiul ci şi materia primă pentru foc, recte propriul trup.

               Eh, zilele trecute caschetarii noştri, după ce şi-au pus la reîncărcat taserele, au plecat din nou în misiune pentru a apăra ţara de răufăcători, cîini vagabonzi, copii cu petarde şi luptători ninja.

               Astfel, dl Colin Farmer,  unul dintre luptătorii ninja reperat cu eficienţă de miliţienii britanici nu a reuşit să se replieze destul de rapid, astfel că vînjoşii apărători ai ordinii de drept l-au încolţit, l-au, previzibil deja, electrocutat, l-au încătuşat şi, într-un ultim efort demn de toată lauda, i-au smuls din mîinile încleştate sabia ninja pe care dl Farmer nu se sfia să o vînture în plină stradă în stînga şi în dreapta.

               Mai tîrziu, la secţie, caschetarii au aflat că o katana nu e niciodată cilindrică, nu e albă şi nici măcar nu are vîrf de cauciuc. Aşa că dl Farmer şi-a primit înapoi bastonul de nevăzător, scuzele cuvenite şi asigurările oficiale din partea şefilor de miliţieni că, în pofida celor păţite, poliţia britanică nu are nimic împotriva orbilor.

Morala? Aceeaşi de 2.000 de ani încoace: “Police and rocket science don’t mix”

2013
06.21

De week-end

trader

Introducere

Acum fo’ doo săptămîni m-am minunat pe peretele Roxalindei de păţania unui obosit slujbaş de bancă ce şi-a adăstat osul frontal pe cifra 2 a tastaturii, de a umplut un client de bucurie şi +200 mil de euro. Mă rog, bucuria a dispărut rapid, odată cu banii ce i-a luat banca înapoi pentru că, nu-i aşa?, dreptatea învinge întotdeauna.

Asta mi-a adus aminte de o chestie asemănătoare petrecută prin 2009 şi care sună cam aşa.

Cuprins

Mamăăăăăăă, cîtă băuturăăăă!! Şi confetti! Şi beteală! Şi alt pahar! Şi vine taxiul! Şi mă sui eu pe mine în el! Şi se deschide altă sticlă! Pe care o beau! Singur şi pe toată! Şi am ajuns acasă! Şi e timpul să beau ceva! Şi să deschid calculatorul! Să bem şi să facem trading! Să sărbătorim! Să curgă vinul! Şi votca! Şi petrolul! Da! DA! Mai mult petrol! Cumpărăm tot! Să curgă banii! Să vină petrolierul ACUM! SĂ CUMPĂRĂM TOT ACUM! Să cumpărăm….. toooot…. aaacum… Să…. cumpă….

răm….

a…. cum

to…..

Încheiere

               În noaptea de 29 iuni 2009, Stephen Perkins, angajatul unei firme de trading, fiind beat cui după 2 zile de benchetuit, a ajuns acasă pe la 1 noaptea şi s-a gîndit că cel mai reuşit final de petrecere ar fi plasarea unor ordine de cumpărare pentru 7 milioane de barili în valoare de 520 de milioane de dolari, reuşind ca, timp de două ore jumate’ să tranzacţioneze 70% din totalul petrolului din piaţa mondială în acest interval şi crescînd preţul petrolului cu 1,5 dolari pe baril în două ore, creştere asociată de obicei unor evenimente geopolitice catastrofale.

               Spre deosebire de cazul cu banca, ordinele de vînzare nu pot oprite, rezultatul fiind cea mai scumpă beţie din istorie.

2013
06.16

Veşnicia a murit la sat

ezerov4

Primul o văzu Ion. Se opri din încărcatul lemnelor şi rămase cu gura căscată, privind-o tîmp. Cu ochii la ea îi dădu un brînci lui Gheorghe:

–        Bă Gheo, ce-i asta?

Georghe îşi ridică privirea, făcu doi paşi în spate şi rămase cu ochii holbaţi spre înaltul cerului

–        Mă, drăcia dracu’…

Calul de la căruţă necheză scurt scuturîndu-şi capul pentru a încerca să se elibereze din hamul strîns brusc de Gheorghe care, năucit de privelişte, uită să îi dea drumul.

–        O fi de la radiaţii? glăsui Ion

–        N-are cum, că dacă era radiaţii ne cădea părul mai întîi, răspunse Gheo care făcuse armata la „arma chimică”. Da’ poate o fi o bombă de aia, cu neutroni, că alea te omoară fără să îţi mai cadă păru.

Văzînd că nu îl ajută cu nimic scuturatul din cap calul făcu cîţiva paşi în spate, cu tot cu căruţă. Mişcarea avu efectul scontat aşa că fornăi scurt, mulţumit pe moment de faptul că zăbala nu îl mai apăsa. Mai mult, putea să îşi aplece capul spre marginea drumului, aşa că începu să pască, nepăsător la uimirea celor doi.

–        Şi dacă e bombă de asta nouă, cam cît mai avem?

–        Dracu’ ştie? Că nici măcar dom’ căpitan nu văzuse vreuna ca să ne spună. De fapt, nici nu ştiu dacă există de-adevăratelea, da’ ei spuneau că ar fi.

–        Păi, şi noi ce facem acum?

Gheorghe îşi coborî privirea şi văzu calul care începea să tragă căruţa aproape goală spre marginea drumului

–        Huoooo, fi-r-ai al dracului! ’napoi, boală!

–        Lasă-l mă Gheo, că e suflet şi el..

–        Las’ pe mă-sa, nu vezi c-o răstoarnă?

–        Hai mă, ce naiba? Noi murim aici şi ţie îţi arde de căruţă? Mai bine dă-i drumul, că poate ăsta scapă.

Gheorghe îl măsură pe Ion din cap pînă în picioare cu dispreţ şi continuă să tragă de hăţuri. Celălalt îl privi tăcut cum se lupta cu calul ce nu vroia să se lase dus de lîngă iarba fragedă.

–        Hai, nu mai căsca gura! Pune mîna şi încarcă mai departe, că n-avem timp de stat.

–        Ce ai mă? Vine sfărşitul lumii şi ţie îţi arde de lemne?

–        Şi ce ai vrea mă să fac? spuse cu obidă Gheorghe..

Ion încercă să spună ceva dar îşi înghiţi cuvintele şi ridică din nou privirea.

Pe boltă, luminile se unduiau în continuare amestecînd culori pe care el le vedea pentru prima oara. De frumoasă era frumoasă.. măcar atît…

O mai privi preţ de un minut şi apoi se întoarse la grămada de lemne din care Gheo deja reîncepuse să încarce căruţa.

2013
06.13

pret piine

               Evaziunea este neuniform răspîndită, avînd cîteva reguli bazate pe o logică uşor de înţeles pentru cei din domeniu. Astfel, ea este cu atît mai mare cu cît punctul de vînzare este mai mic (de la evaziune 0 în hypermarketuri pînă la 100% la chioşcul afacere de familie), este diferenţiată urban/rural (la oraş mai mică, în rural se duce spre 100%), termenul de valabilitate al produsului (cu cît e mai mic termenul de valabilitate, cu atît creşte nivelul evaziunii de aceea pîinea proaspătă este vîndută îndeobşte fără acte)  şi este influenţată de tipul proprietarului producătorului de pîine (fabricile foarte mari nu practică evaziunea, brutăria primarului din Cuca Măcăii de Sus n-a dat niciodată factură deoarece controalele o ocolesc).

               Cît ştie Statul din asta? Păi, cam tot. Ce face pentru a opri evaziunea în afara declaraţiilor belicoase? Mai nimic.

               Un scurt exemplu: există o lege care spune că mijloacele de transport folosite la transportul pîinii fără acte se confiscă. Acum 3 ani, într-un week-end, a existat o operaţiune vastă de identificare a acestor maşini. Timp de 2 zile în Iaşi au fost confiscate 10 maşini iar în Bucureşti (nivel de evaziune 60%) s-au confiscat 0. Eh, cam ăsta este nivelul real, nu cel declarat, de control.

               Ieri rămăsesem la obligatoria mărire de gramaj. A fost făcută la insistenţele marilor producători care au o singură armă în lupta celor mai mici şi care lucrează la negru: cantitatea. Nu intru în amănunte dar, în general, poţi rămîne profitabil dacă ai rulaj mare. Efectul a fost nasol pentru Bugetul ţării mele deoarece lupta din piaţă a făcut ca preţul produsului să nu se mişte în sus odată cu creşterea greutăţii bucăţii de pîine, preţul pe kg a scăzut iar TVA-ul aferent a scăzut şi el. Mai simplu, familia care înainte cumpăra 4 pîini cu 1 leu bucata a mai cumpărat doar 3 cu acelaşi preţ.

               Dar cine şi-a mai luat-o peste bot în urma acestei măsuri, în afară de Buget? Normal. TOŢI producătorii de pîine. Cine a tras foloase? Cumpărătorul. Şi mai cine?

Guvernul.

               Piaţa neagră are o caracteristică principală: preţul redus. Cu cît piaţa neagră este mai mare, cu atît preţul este mai mic. Preţ mic la pîine înseamnă o mare bătaie de cap în minus pentru orice partid aflat la putere aşa că îşi merită costul. De aia nimeni nu face, de fapt, nimic.

               Reducerea TVA-ului nu va rezolva nici o brînză. Nu va reduce preţuri, nu va reduce evaziunea. Cît timp punctul de vînzare nu vrea acte pe marfă, cît timp în România se realizează un produs în cantităţi foarte mari (pîine proaspătă) care are durata de viaţă de 6 ore, nici dracu’ nu-l va putea controla. Da, reducerea TVA-ului va ajuta marii producători în lupta cu piaţa neagră, dar nu va rezolva problema fundamentală: moartea unei industrii. Şi va da o gaură în Buget mult mai mare decît cea spusă de Guvern. Cam de 3 ori mai mare decît ce a spus păcăliciul de Daniel Constantin.

                După 2009 producătorii de grîu din România s-au globalizat. Adică şi-au adus preţurile la nivelul burselor de mărfuri din Vest. Materia primă pentru panificaţie s-a scumpit în intervalul 2009 – 2013 cam cu 200%. Preţul la pîine a crescut cu 40%.

               În acest moment raportul de preţ între materia primă de bază (grîu) şi produsul finit (pîine) a ajuns la 1:3. Ca să vă faceţi o idee, dacă am face acelaşi raport la apa minerală, ar trebui să cumpăraţi sticla de apă de 2 l cu 0,8 RON, în loc de peste 2,5 RON. Sau, dacă am aplica acelaşi raport la maşini, ar trebui să cumpăraţi un Mercedes cu 12.000 de euro în loc de 45.000. Sau un Iphone cu circa 20 euro în loc de 500. Eh, cam ăsta este dezastrul în care se mişcă această industrie.

               Nu investiţii, nu dezvoltare, nu servicii conexe. Doar mari producători care închid (Dobrogea SA a intrat în insolvenţă anul ăsta) sau care se retrag de pe piaţa pîinii proaspete şi se mută pe alte produse (gîndiţi-vă la compania Coca Cola care ar renunţa la băutura cu acelaşi nume pentru că nu mai rentează şi ar face doar Fanta; în cît timp ar închide?) şi mici producători care nu plătesc nici un fel de taxe (costuri cu 40% mai mici) ce acaparează piaţa dar care gîfîie şi ei din ce în ce mai tare din cauza preţurilor foarte mici de vînzare.

               De aceea industria de panificaţie din România este SINGURA industrie majoră fără jucători străini din acelaşi domeniu (există două excepţii: unul a dat faliment iar celălalt are mari probleme)

               Bine, bine, veţi spune, dar cui foloseşte asta pînă la urmă? În afară de Putere, cine mai profită de asta? Şi aici vine partea de care nimeni nu vorbeşte. Nici o televiziune, nici un ziar, nici un post de radio nu vă va spune adevărul:

               Cei care profită de această situaţie sîntem noi. Noi toţi. Toţi românii plătesc un preţ mult prea mic pentru cel mai consumat produs din ţară. Chiar dacă cereţi bon fiscal, chiar dacă nu vă interesează, chiar dacă staţi la oraş sau la sat tot aia e. Plătim mult prea puţin. Asta s-a întîmplat în ultimii 23 de ani pentru că asta a fost de fapt adevărata politică de Stat. Pentru acelaşi preţ al grîului, în Vest preţul pîinii este de 3 ori mai mare. De aia ăia nu vin la noi. Pentru că aici populaţia profită masiv de închiderea ochilor guvernanţilor.

               De aia preţul pîinii nu este mainstream. Pentru că dacă ar fi, dacă Guvernul ar opri evaziunea (şi credeţi-mă pe cuvînt că i-ar fi extrem de simplu), toate televiziunile ar titra cu litere mari: „De mîine, pîinea se scumpeşte cu 40%”.

               Iar Puterea niciodată nu a iubit anticipatele.

2013
06.12

pret piine

               Cu oarece luni în urmă guvernul anunţa, cu din ce în ce mai juma’ de gură, că va reduce TVA-ul pentru pîine la 9%. Măsura era anunţată la presiunea marilor producători, grupaţi în Rompan şi Anamob şi salutară pentru industria de profil. Cum s-a ajuns aici? Păi…

               În perioada 1989-1992 piaţa pîinii era dominată de marii producători. Împărţiţi de pe vremea împuşcatului pe judeţe sau sectoare în cazul Bucureştiului, cu reţele de magazine proprii şi parcuri logistice, nici capul nu-i durea. Banii curgeau din cer iar conducerile întreprinderilor aproape de stat făceau avere personală pentru că aşa se face în capitalismul sălbatic. Mai exista şi subvenţie de la Stat (care condiţiona preţul de vînzare) aşa că nimănui nu-i păsa de buna gestionare. Banu’ venea. Producători independenţi? Canci!

               Prin 1992 statul a început să reducă subvenţia. Au murit primii mari producători. Şefii au rămas cu banii, desigur. Apar producătorii independenţi.

În 1993 se bagă TVA-ul în România, inclusiv la pîine, astfel că în următorii 10 ani mor MAJORITATEA marilor producători şi explodează numărul micilor brutării. Care mănîncă evaziune pe pîine.

Ce face Statul împotriva evaziunii? Mai nimic, din două motive: corupţia endemică la nivel de inspectori fiscali şi teama faţă de creşterea preţului la pîine la nivel guvernamental.

Cum ce creştere? Păi dacă vă uitaţi pe indicele de creştere de preţuri al produselor în România după Revoluţie veţi vedea că pîinea a crescut cel mai puţin. Ca să vă faceţi o idee, pînă şi salariile au crescut de 3 ori mai mult decît a crescut preţul pîinii. Cum este posibil? Exact, evaziune masivă pe tot lanţul. Nu TVA, nu taxe pe salarii, nu cheltuieli cu dezvoltare, nu investiţii, nu control al calităţii (nici n-ar prea fi nevoie la pîine) şi salarizare mizeră a personalului. În plus, majoritatea clienţilor (adică buticarii) nu vor facturi pentru că şi ei fac aceleaşi lucruri.

În felul ăsta preţul pîinii a rămas jos, TOATE guvernele postedecembriste făcînd protecţie socială pe neîncasarea banilor din taxe, pe banii producătorilor şi a agricultorilor. Pentru că, să nu uităm, mult timp preţul grîului la noi a fost bătaie de joc. Iar independenţii au prosperat. Au apărut foarte mulţi, au dat faliment cei mai mulţi dar au rămas destui. De exemplu, prin 2006, în Bucureşti şi Ilfov existau peste 170 de producători de pîine. În ’89 erau fo’ 12.

Iar TVA-ul a sucombat la rîndu-i deoarece în perioada cea mai neagră a fiscalităţii (2004-2006) nivelul evaziunii pentru pîinea proaspătă atingea 70%. Situaţia a început să se mai îmbunătăţească odată cu apariţia hypermarketurilor, care au forţat producătorii să factureze dar trendul s-a inversat extrem de rapid în 2010-2011 cînd evaziunea a raportat noi cifre record la hectar.

Una din modalităţile prin care micii producători reuşeau să ţină preţul jos era şi reducerea gramajului. Astfel că dacă în 1989 gramajul unei pîini era de 400 g, în 2010 aveam între 260 şi 300 g pentru o pîine, în unele zone ale ţării ajungînd chiar şi la 200 g. Marii producători nu au reuşit să ţină pasul cu aceste reduceri din motive tehnologice dar au fost extrem de deranjaţi de acest lucru astfel că, în 2011, lobby-ul lor a produs un Ordin ce limita la 300 gramajul minim al unei pîini. Ceea ce a fost o veste foarte proastă pentru TVA. De ce s-a întîmplat asta voi scrie mîine cînd vom trece şi la cifre.

2013
06.06

Azi IO are aritmetică

asigurari

               De ceva timp mă asaltează vizual şi sonor un nene cu o voce cavernoasă ce face reclamă unei firme de pensii private. Firma respectivă ne bagă-n bot niscaiva grafice şi ne anunţă că sfîrşitul ni-i aproape dacă nu ne băgăm la pensia lor pentru că, demonstrat ştiinţific de ei, în 2050 un salariat va susţine 9 pensionari aşa că vai ş-amar de bătrînii de la mijlocul secolului nostru. N-o să aibă cine să le plătească pensiile aşa că nema bani, nema fericire, nema viaţă, caput, koneţ filma.

               Cît de real este scenariul? Din punctul meu de vedere, la fel de real ca şi cel din Harry Potter. Pentru că nenii de la asigurări se bazează pe iuţeala de mînă şi jocul de lumini scoţînd din pălărie numa’ ce vor ei să scoată: adevărul statistic.

               Ştiţi cum e: dacă vrei să demonstrezi ceva de nedemonstrat ai tot timpul la îndemînă statistica. Biata de ea, e o formă de apreciere foarte bună da’ care a ajuns cocotă din cauza celor care au întins-o pe unde au vrut pentru că statistică şi computerele funcţionează după acelaşi principiu: CICO. Adică căcat introduci, căcat obţii. Şi acu’ să trecem la cifre.

               În 2010 aveam 4.300.000 de angajaţi şi 5.600.000 de pensionari. Raportul este de 1:1,3. Populaţie activă de 10 milioane, sîntem 19 milioane rezultă cam încă 4 milioane de copchii.

       Eh, de aici nenii de la asigurări iau statistica de mînă, o bagă în camera din fund şi o iau la întrebări de genul: „Cum evoluează numărul naşterilor?”. „Scade” răspunde Statistica sinceră. „Dar numărul deceselor?” insistă amploiaţii. „Creşte” glăsuieşte şi Statistica. Aici asiguratorii se privesc pe sub sprîncene rînjind, pregătind întrebarea decisivă „Şi ce se va întîmpla cu populaţia României pe grupe de vîrstă în 2050?”. Statistica face nişte calcule în minte, se îngălbeneşte la faţă şi răspunde cu o voce sfîrşită „Dezastru! Dacă se păstrează trendul actual populaţia peste 65 de ani va fi vast majoritară. Pensionarii vor fi mult mai mulţi decît salariaţii. În cel mai pesimist scenariu se va ajunge la un raport de 1:9! Vai nouă! Vai! Vai!”

      Nenii de la asigurări zîmbesc satisfăcuţi, se întorc la birouri şi ne dau crunta veste îndulcită de o veste bună. Cotizînd la ei am rezolvat problema financiară: esti bani, esti fericire, esti viaţă, davai igrati. Iar noi trebuie să le mulţumim pentru că ne-au salvat bătrîneţile.

Nope.

    Nu ne-au salvat nimic. Ba mai rău, ne condamnă pe toţi la moarte. Şi cînd zic pe toţi, îi includ şi pe ei. Hai să vedem de ce.

    În 2050 studiile spun că vom ajunge să numărăm pe plaiurile mioritice cam 16 milioane de băştinaşi. Ştim deja de mai sus că la faza cu naşterile va fi dezastru aşa că tăiem numărul de copii la jumate’. 2 milioane de nevotanţi. Rămîn 14 milioane. Mai tăiem populaţia activă dar neocupată (4 milioane azi aşa că îi tăiem şi pe ei la jumate’ că îmbătrînesc = 2 milioane) şi rămînem cu 12 milioane. Ăştia, conform nenilor de la asigurări, au raportul angajat:pensionar de 1:9. Adică 1,2 milioane de angajaţi şi 10,8 milioane de pensionari. Eh, începe să se vadă problema?

    S-o repetăm pe scurt: România. 16 milioane locuitori. Care mănîncă, se îmbracă, se duc la şcoală, se îmbolnăvesc şi ajung în spitale, se duc la mall, în închisoare, CONSUMĂ. Şi 1,2 milioane de lucrători. Nu ajung nici să-i hrănească pe ceilalţi! Nu mai vorbesc de şcoli, spitale, servicii, administraţie, poliţie sau armată. Nimic. Gata. Închidem uşile, apa, gazul, şi lumina nu le mai închidem pentru că oricum n-are cine să le dea dea, închidem ochii şi aşteptăm să murim ordonat, fără panică.

    Eh, cam asta ne doresc nenii ăia de ne rup pe genunchi cu reclamele lor idioate. Să murim toţi de foame. Iar dacă tot o facem, să îi lăsăm să ne ţină banii.

    Măcar au fost sinceri cu o singură chestie: şi-au numit campania „Bătrîneţe fără bătrîneţe.”. Yeap.